România la cea de-a XXIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino

Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, coordonează participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, cea mai importantă manifestare de profil din Italia, care se va desfăşura în perioada 13-17 mai 2010. Tema ediţiei din acest an, a XXIII-a, este „La memoria, svelata" / "Memoria regăsită".
Standul României, cu o suprafaţă de 50 mp, având tema „P.E.R. România - Propuneri Editoriale Româneşti" / „P.E.R. Romania – Proposte Editoriali Romene", a fost construit după un concept inovativ şi interactiv, atât pentru a atrage publicul larg şi specialiştii, cât şi pentru a ilustra producţia editurilor româneşti reprezentative pentru tema aleasă: All, Brumar, Cartea Românească, Corint, Curtea Veche, Humanitas, Igloo Media, Junimea, Minerva, Nemira, Paralela 45, Polirom, Trei, Tritonic, Vinea, Vremea şi Editura Institutului Cultural Român. La stand vor fi prezentate şi volume traduse în limba italiană, prin programele derulate de Centrul Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român.
Pentru prima dată, atât editurile româneşti, cât şi editurile italiene care au publicat traduceri din literatura română vor putea vinde carte la punctul special amenajat în cadrul Standului României.

Deschiderea oficială a Standului României va avea loc joi, 13 mai, orele 13,00, în Pavilionul 3. Inaugurarea va fi făcută de către Marco Cugno (Universitatea din Torino), Bruno Mazzoni (Universitatea din Pisa), Marius Chivu (critic literar, Bucureşti) şi Monica Joiţa, directorul interimar al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.
Pe parcursul a patru zile (13, 14, 15 şi 16 mai), atât la Standul României, cât şi în alte spaţii din cadrul Salonului şi din oraş vor fi organizate manifestări care au scopul de a promova în Italia literatura şi politica editorială a României, programele în domeniu ale Institutului Cultural Român, de a trezi interesul editorilor, specialiştilor, traducătorilor, tinerilor din Italia şi întreaga lume, de a prilejui un schimb de experienţă între invitaţi şi publicul larg.

Astfel, manifestările care vor marca prezenţa României la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte de la Torino vor reuni peste 45 de invitaţi: unii din cei mai importanţi şi mai traduşi scriitori români la ora actuală, italienişti şi românişti de marcă, reprezentanţi ai unor edituri italiene, traducători de literatură română în limba italiană, jurnalişti. Manifestările includ lansări şi prezentări de carte, ateliere de lucru şi dezbateri literare.

În seria de manifestări care vor marca prezenţa României la cel mai important târg de carte din Italia se înscriu două mese rotunde cu tema „Propuneri editoriale româneşti" (Sala Azzurra, Pavilionul 3 – vineri, 14 mai şi Sala Professionali, Pavilionul 5 – duminică, 16 mai) şi atelierul de lucru cu tema: „Un scriitor şi… doi traducători" (Sala Stock, Pavilionul 5 – sâmbătă, 15 mai). Prima masă rotundă va fi moderată de Roberto Merlo (Universitatea din Torino) iar cea de-a doua de criticul literar Marius Chivu. Atelierul de lucru va fi coordonat de Mauro Barindi (Institutul Italian de Cultură din Tel Aviv) şi o va avea ca invitat special pe actriţa Monica Bârlădeanu.
Tema standului României („P.E.R. România - Propuneri Editoriale Româneşti") va fi ilustrată în primul rând prin prezenţa unora dintre cei mai importanţi scriitori români la ora actuală: Dan Lungu, Vasile Ernu, Filip Florian, Nora Iuga, Nichita Danilov, Dinu Flămând, Ştefania Mihalache, Ioana Nicolaie, Cezar Paul-Bădescu, Radu Ţuculescu.
De asemenea, în ziua inaugurală a Salonului Internaţional de Carte de la Torino (13 mai), în coordonarea editurii Fazi de la Roma, va avea loc prezentarea ediţiei italiene a romanului Degete mici de Filip Florian în cadrul secţiunii LINGUA MADRE (în spaţiul Arena Piemonte, Pavilionul 3, începând cu orele 15,00).
Seria manifestărilor care vor marca prezenţa României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino 2010 se va încheia cu un eveniment menit să promoveze un gen special în peisajul editorial: literatura şi cartea ilustrată pentru copii. Astfel, la prestigioasa librărie FNAC din Torino (Via Roma, 56) va avea loc duminică, 16 mai, începând cu orele 17,00, o masă rotundă coordonată de scriitorul şi traducătorul Florin Bican, cu titlul „Prea mici ca să-ncăpem într-o lume-aşa mare". Vor participa scriitorii Ioana Nicolae, Călin Torsan şi Alina Darian, Stela Lie (Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti), precum şi tinerii traducători Serafina Pastore şi Gabriele Di Palma.

România va fi invitat de onoare la ediţia din 2012 a Salonului Internaţional de Carte de la Torino.

Detalii suplimentare despre Salonul Internaţional de Carte de la Torino pe www.salonelibro.it

Programul complet al manifestărilor în documentele ataşate.


Program