România în Alfabete Balcanice - lansarea antologiei în Germania

Poeţii Constantin Acosmei, Vasile Leac şi Iulian Tănase în Germania
În perioada 5 – 8 octombrie 2009, poeţii români Constantin Acosmei, Vasile Leac şi Iulian Tănase au susţinut o serie de lecturi la Berlin, Bonn, Edenkoben şi Frankfurt. Întâlnirile, moderate de Ernest Wichner şi Hans Thill, au fost organizate cu prilejul lansării antologiei Balkanische Alphabete/Rumänien.
Începând din luna noiembrie 2007, Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, s-a implicat în calitate de partener alături de Stiftung Rheinland-Pfalz für Kultur – Künstlerhaus Edenkoben, în proiectul Balkanische Alphabete. Derulat în perioada 2007-2010, proiectul vizează promovarea poeziei bulgare, greceşti şi române, perfecţionarea traducătorilor şi realizarea de antologii şi serii de lecturi internaţionale cu autori din aceste ţări.

Prima etapă a secţiunii române a proiectului a constat într-un workshop organizat în luna mai 2008 la Portul Cultural Cetate. Cu această ocazie, trei poeţi germani şi trei poeţi români au avut ocazia de a lucra câteva zile împreună pe textele româneşti care au apărut apoi în traducerea germană în acest an. În septembrie a apărut la editura Wunderhorn antologia Balkanische Alphabete/Rumänien, coordonată de Ernest Wichner, autori: Constantin Acosmei, Vasile Leac, Iulian Tănase, traducători: Sabine Küchler (poetă, redactor cultural la Deutschlandfunk), Hans Thill (poet, director al editurii Wunderhorn), E. Wichner (poet, traducător, director Literaturhaus Berlin).

Alte instituţii partenere: Pygmalion Foundation (Bulgaria), Translation Institute EKEMEL (Grecia), Fundaţia Mircea Dinescu – Cetate (România), Wunderhorn Verlag (Heidelberg)

Programul lecturilor:
5 octombrie – ora 20.00 lectură la Literaturhaus Berlin
6 octombrie – ora 19.30 lectură la Arp Museum (Rolandseck / Bonn)
7 octombrie – ora 19.00 lectură la Künstlerhaus Edenkoben
8 octombrie – ora 20.00 lectură la Literaturhaus Frankfurt

Coordonator proiect:
Corina Bernic

corina.bernic @ icr.ro
tel./fax: 0317100664