Reuniunea Teatrelor Naţionale la Chişinău

Reuniunea Teatrelor Nationale la Chisinau

În perioada 17-27 septembrie 2015, Chişinăul va găzdui „Reuniunea Teatrelor Naţionale” - cel mai mare eveniment teatral al anului 2015 în Republica Moldova. În cadrul acestuia, şase teatre naţionale din România şi Republica Moldova îşi vor prezenta producţiile: Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” Bucureşti, Teatrul Naţional Radiofonic din Bucureşti şi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău.

Directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac, va susține cu sprijinul Institutului Cultural Român, două recitaluri: "Metanie ţie, Părinte!", un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi despre iubire, care are la bază texte scrise de Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Aron Cotruş, Ştefan Augustin Doinaş, Radu Gyr, William Shakespeare, R. M. Rilke și "Domnule şi frate Eminescu", un spectacol care este construit ca un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă şi porneşte de la dimensiunea poeziei populare ca matrice, explorând legătura creatoare și prietenia unică dintre cei doi scriitori români.
De asemenea, în cadrul evenimentului va avea loc și o serie de ateliere de creaţie pentru studenţii de la facultăţile de actorie, regie şi jurnalism. Constantin Chiriac va susţine mai multe sesiuni de comunicări dedicate scenografiei de teatru în România cu un focus asupra producțiilor românești de teatru; sesiuni publice de întrebări și răspunsuri; one-to-one meetings între regizori, actori, scenografi despre proiectele în dezvoltare sau producție.

La eveniment şi-au anunţat prezenţa regizori de renume: Silviu Purcărete, Ion Caramitru, Agnieszka Korytkowska - Mazur, Mircea Cornişteanu, Cristian Hadji-Culea, Claudiu Goga, Alexandru Vasilache, Dragoş Muşoiu şi Horia Suru.
Printre actorii celebri care vor fi prezenţi la Chişinău în această perioadă se numără: Claudiu Bleonţ, Marian Râlea, Ilie Gheorghe, Ion Colan, Haruna Condurache, Teodor Corban, Lari Giorghescu, Petru Hadârcă, Silvia Luca, Monica Ardeleanu, Ada Lupu, şi alţii.
O secţiune aparte a evenimentului o va constitui audiţia spectacolelor radio de teatru – document, dedicate unor destine adevărate, modele în lupta de rezistenţă anticomunistă sau mari personalităţi ale vieţii culturale, în montarea şi prezentarea Teatrului Naţional Radiofonic din Bucureşti.

Evenimentul găzduit de Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român din Bucureşti, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Ministerului Culturii din România şi a Ministerului Culturii din Republica Moldova.
Programul complet al reuniunii poate fi consultat mai jos sau pe site-ul: www.eminescu.md.



Programul reuniunii:

Sala Mare a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”

17 septembrie
18.30 Casa de pe graniţă de Sl. Mrozek, regia Agnieszka Korytkowska-Mazur, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău

18 septembrie
18.30 Aşteptându-l pe Godot de Samuel Beckett, regia Silviu Purcarete, Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu

19 septembrie
20.00 O furtună de William Shakespeare, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova

20 septembrie
18.30 O furtună de William Shakespeare, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova

21 septembrie
19.00 O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale, regia Mircea Cornişteanu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova

22 septembrie
19.00 O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale, regia Mircea Cornişteanu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova

23 septembrie
18.30 Vizita bătrânei doamne de Friedrich Durrenmatt, regia Claudiu Goga, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi

24 septembrie
18.30 Colivia de Georges Feydeau, regia Cristian Hadji-Culea, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi

25 septembrie
19.00 Dumnezeu se îmbracă de la second-hand de Iulian Margu, regia Ion Caramitru, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

26 septembrie
19.00 Dumnezeu se îmbracă de la second-hand de Iulian Margu, regia Ion Caramitru, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

27 septembrie
18.00 Filumena Marturano sau divorţ în stil italian de Eduardo De Filippo, regie Alexandru Vasilache, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău


Sala „ANTRACT” a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”


20 septembrie
11.00 Şase autori în căutarea unui personaj de Val Butnaru, regia Petru Hadârcă, Teatrul Naţional Radiofonic din Bucureşti

21 septembrie
11.00 Craiova, mon amour! de Vlad Mugur, regia Cistian Munteanu, Teatrul Naţional Radiofonic din Bucureşti

22 septembrie
11.00 Icoana unei vieţi. Credinţă şi ctitorie de părintele Zosim Oancea, regia Gavriil Pinte, Teatrul Naţional Radiofonic din Bucureşti
23 septembrie
11.00 Amintiri din viaţă. 20 de ani în Siberia după Aniţa Nandriş-Cudla, regie Petru Hadârcă, Teatrul Naţional Radiofonic din Bucureşti

24 septembrie
11.00 Mărturii de Elisabeta Rizea, regie Attila Vizauer, Teatrul Naţional Radiofonic din Bucureşti

25 septembrie
11.00 Hronicul găinarilor de Aureliu Busuioc, regie Petru Hadârcă, Teatrul Naţional Radiofonic din Bucureşti

26 septembrie
11.00 Taina iubirii după părintele Arsenie Boca, regia Nicolae Mărgineanu, Teatrul Naţional Radiofonic din Bucureşti


Sala Studio „Valeriu Cupcea” a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”


19 septembrie
17.00 D-le şi frate Eminescu de Constantin Chiriac, Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu

21 septembrie
17.00 Spargerea de Răzvan Petrescu, regie Dragoş Muşoiu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova

22 septembrie
17.00 Spargerea de Răzvan Petrescu, regie Dragoş Muşoiu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova

25 septembrie
17.00 20 ani în Siberia după Aniţa Nandriş-Cudla, regie Sorin Misirianţu, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

26 septembrie
17.00 ActOrchestra de Creaţie colectivă, regie Horia Suru