"Reţeta fericirii", colocviu, prezentare de carte, spectacol de teatru cu acompaniament muzical

Institutul Cultural Român "Titu Maiorescu" din Berlin organizează în colaborare cu Wissenschaftskolleg zu Berlin, în ziua de 6 mai 2011, un program dedicat relaţiei dintre intelectuali şi putere în România anilor '60 şi readuce în atenţie procesele purtate de regimul comunist-stalinist din România, în urmă cu aproximativ 50 de ani, împotriva unui grup de intelectuali, printre care s-au numărat Constantin Noica şi Nicolae Steinhardt...

Manifestarea include un colocviu cu titlul « Intelectualii în vremuri grele», la care sunt invitaţi Andrei Pleşu şi Toma Pavel, fiind urmată de prezentarea cărţii lui George Ardeleanu „N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii. O perspectivă monografică" (Editura Humanitas, 2009) şi de spectacolul de teatru „Juliet" de András Visky.

În 1958 Noica este arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el, vor fi arestaţi toţi participanţii la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, inclusiv grupul său de prieteni din care făcea parte şi Nicolae Steinhardt, lotul lor urmând a purta la proces numele de Grupul Noica.
În 1959 Nicolae Steinhardt este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării şi punându-i-se în vedere că în cazul refuzului, va fi arestat şi implicat în "lotul intelectualilor mistico-legionari". Steinhardt refuză să depună mărturie împotriva lui Noica, şi este condamnat în "lotul Pillat-Noica" la 13 ani de muncă silnică, sub acuzaţia de "crimă de uneltire contra ordinii sociale".

Titlul evenimentului trimite la jurnalul lui Steinhardt scris în închisoare: Jurnalul Fericirii, operă majoră, care a apărut în România în anii '90.
„Jurnalul trece dincolo de limitele inevitabil discrete ale unui text filozofic şi îşi dezvăluie adevăratul său gând: căutarea de sine" scrie Emil Cioran.

Colocviul «Intelectualii în vremuri grele», este dedicat sutelor de intelectuali, victime ale regimului stalinist din România şi va aborda teme legate de suspiciune, cenzură, tortură, deportare, trădare, dar punând accentul pe aspectele umane, pe speranţa şi pe sentimentul de dreptate, care nu au dispărut din sufletele victimelor în acele teribile momente.


Discuţia de deschidere dintre Andrei Pleşu şi Toma Pavel, două personalităţi româneşti marcante, va fi urmată de un schimb de idei şi reacţii cu publicul.

Andrei Pleşu, filosof, fost ministru al culturii şi ministru de externe al României, a fost în 1990/91 fellow al Wissenschaftskolleg zu Berlin. A fondat şi este rector la Colegiul Noua Europă, institut pentru studii avansate în domeniul ştiinţelor umaniste şi sociale.

Toma Pavel este originar din România, predă şi cercetează din 1998 ca profesor de literatură la Chicago University. În prezent, este fellow al Wissenschaftskolleg zu Berlin.

Toma Pavel va prezenta in continuarea serii cartea lui George Ardeleanu „N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii. O perspectivă monografică" alături de autorul acesteia.

George Ardeleanu, de la Facultatea de Litere din Bucureşti a scris o importantă monografie despre Nicolae Steinhardt, volum distins cu Premiul Special acordat de Uniunea Scriitorilor, Premiul „Observator cultural" şi cu Premiul „G.Ibrăileanu" pentru critică literară al revistei „Viaţa Românească", 2009.
"Cu o răbdare de Cenuşăreasă pusă să separe ce e bun de ce e rău, autorul monografiei ia unul câte unul fiecare bob al vieţii lui N. Steinhardt şi-l aşază în vasul cuvenit". (Ioana Pârvulescu)

Programul se incheie cu spectacolul de teatru „Juliet" de András Visky, în prezenţa autorului. Dramaturgul şi poetul Andras Visky, originar din Târgu Mureş, activează ca secretar literar la Teatrul Maghiar din Cluj.

În „Juliet" vorbeşte o femeie al cărei soţ a fost încarcerat, o remarcabilă meditaţie asupra deportărilor de la sfîrşitul aniilor cincizeci. Piesa a fost prezentată în Anglia, Statele Unite şi Franţa, unde s-a bucurat de mare succes.

Violoncelistul Cătălin Ilea va acompania monologul teatral, prezentând 4 suite de J.S. Bach, alături de tinerii elevi ai Şcolii de Muzică din Berlin.