Reprezentația de pantomimă albă Pierrot lunatecul a teatrului Masca

Reprezentatia de pantomima alba Pierrot lunatecul a teatrului Masca

În data de 22 noiembrie 2015, la orele 20:00, a avut loc la Praga reprezentația de pantomimă albă Pierrot lunatecul a teatrului bucureștean Masca, organizat de ICR Praga sub cupola prestigiosului teatru ceh Pod Palmovkou.

Spectacolul a fost realizat în amintirea celui mai mare mim ceh, Ladislau Fialka, pe care regizorul Mihai Mălaimare l-a cunoscut în anii '90, cu ocazia unei vizite de documentare la Praga când, de altfel, a şi văzut un spectacol de-al lui, întâmplător tot unul despre Pierrot, fiind însă şi un omagiu adus lui Deburau (născut Jan Kašpar Dvořák la Kolín, în Boemia, astăzi parte din Republica Cehă), creatorul extraordinarului personaj care, iată, a continuat să existe prin Fialka şi acum prin Masca - singurul teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală din Romania. Prestanța cu care s-a jucat, forța emanată pe scenă într-o interpretare de un profesionalism desăvârşit, personajele bine definite - costume splendide și machiaj perfect - sunt atributele actorilor Teatrului Masca, care au evoluat, şi de această dată, la cel mai înalt nivel artistic.

Pierrot lunatecul, conceput în jurul unei tehnici inedite, pe cât de dificil de stăpânit, pe atât de fermecătoare, care a propus publicului praghez un gen de pantomimă în linia lui Fialka, în care gestul traduce cuvântul, iar cuvântul gest se impune de la sine şi permite exprimarea unei game mai largi de situaţii şi trăiri. Transpunerea în scenă a fost cu adevărat surprinzătoare, statuile vivante apărând de pe lateralele sălii de teatru la începutul reprezentaţiei, într-un spectacol de magie, uimire, conducând imaginaţia spectatorilor într-un Paris al sfârşitului secolului al XIX-lea efervescent şi exuberant. Urmărind întâmplările personajului cel buclucaş, aveai sentimentul că eşti chiar acolo, pe malul Senei, într-o cafenea în stilul Belle Epoque sau în vreuna din grădinile regale, observate prin ochean în contextul vreunei urmăriri aventuroase.

Fiind un spectacol non-verbal, situat deasupra barierelor lingvistice, în care actorul este pilonul central, depozitarul unic al misterului teatral, Pierrot lunatecul s-a adresat publicului de toate categoriile, cehi și străini - spectacolul s-a jucat cu casa închisă! Vinul d'honneur servit în foayerul teatrului la finele serii a oferit un prilej de networking pentru artişti şi alte persoane cu afinităţi în domeniu, printre cei prezenţi la eveniment aflându-se reprezentanți ai Ambasadei României şi corp diplomatic acreditat în Republica Cehă, domnul Petr Feyfar, critic de teatru de renume mondial, româniști și membri ai Asociației Cehia-România, reprezentanți ai comunității de români din Praga și ai Asociației Românilor din Republica Cehă şi, nu în ultimul rând, doamna Zdenka Kratochvilova - o legendă în lumea pantomimei, partenera de scenă a mimului Ladislau Fialka.


Media