Regizorul Radu Afrim, una dintre cele mai inovatoare voci ale teatrului românesc, invitat la Londra în cadrul proiectului „Theatre of Europe”

În perioada 16-23 iunie, Radu Afrim, unul dintre cei mai originali şi recunoscuţi regizori români ai momentului pe plan mondial, se va afla în capitala britanică, cu sprijinul ICR Londra, pentru o serie de conferinţe, ateliere şi întâlniri cu oameni de teatru britanici. Alături de el se vor mai afla şi alţi regizori europeni, precum cipriota Athina Kasiou, germanul Nicolas Stemann sau francezul Stéphane Olry, cu toţii în căutarea celor mai bune metode de a intensifica prezenţa creativităţii europene pe scena britanică, unde spectacolele europene nu sunt atât de prezente. În săptămâna care urmează, Radu Afrim se va întâlni cu directorii artistici ai Barbican Centre, Riverside Studios, Park Theatre şi The Yard, la Londra, dar va călători şi la Newcastle, unde va avea o întrevedere cu directorul artistic al Northern Stage, şi la Birmingham, unde se va întâlni cu reprezentanţii Birmingham Rep.

Proiectul în cadrul căruia au loc toate aceste întâlniri şi evenimente este intitulat „Theatre of Europe” (Teatrul Europei), este coordonat de promotorul cultural Henriette Morrison şi este realizat cu sprijinul clusterului EUNIC Londra şi al Reprezentanţei Comisiei Europene în Marea Britanie. Scopul său este de a intensifica circulaţia teatrului continental în Marea Britanie. Prezenţa regizorului român Radu Afrim la Londra a fost decisă în luna noiembrie a anului trecut, când Henriette Morrison a călătorit în România, cu sprijinul ICR şi UNITER, în perioada Festivalului Naţional de Teatru, special pentru a vedea piese montate de Radu Afrim.

Opera îndrăzneaţă şi, uneori, controversată, a regizorului Radu Afrim a fost şi este jucată pe scenele cele mai importante din Europa şi în aproape toate teatrele din România. El este cel care a introdus publicului românesc autori precum Dea Loher, Vassili Sigarev, Jon Fosse sau Jean-Luc Lagarce şi care a montat clasici români precum Liviu Rebreanu în manieră modernă, originală, suscitând controverse, dar având un mare succes la public.


Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk.