Regizorul Călin Mocanu, succes la Beijing

Regizorul Calin Mocanu, succes la Beijing

Regizorul Călin Mocanu si scenaristul chinez Chen Chuanmin au realizat cu sustinerea Teatrului de Animație Țăndărică, a Teatrului Național de Copii din Beijing și cu susținerea ICR Beijing un spectacol original, o adaptare a celui mai reuşit roman ezoteric din istoria literaturii chineze „Însemnarea călătoriei spre vest. Xi youji". Premiera a vaut loc pe 30 ianuarie, in capitala Chinei, dar zilele de vacanță națională, prilejuite de Anul Nou Chinezesc, au oferit posibilitatea programarii  de reprezentatii în fiecare zi a săptămânii.

Actorii chinezi de la Teatrul Național de Copii din Beijing au colaborat cu coregrafa Andreea-Anamaria Duță care a conceput mișcarea scenică a spectacolului. Scenografia și realizarea marionetelor a fost semnată de către cunoscutul designer chinez Hu Wanfeng.

Timp de o oră, publicul are ocazia să intre în lumea fanteziei și a aventurii prin care eroii acestei povești, sunt fiinţe fantastice înzestrate cu puteri supranaturale. Dintre aceştia, personajul cel mai reuşit creat este Sun Wukong, Regele maimuţelor, care nu se teme de nimic, nu tolerează nedreptatea şi se luptă cu forţele rele, pe care le va învinge de fiecare dată. Un spectacol fascinant care deschide calea altor cooperări româno-chineze.

Sala Teatrului Național pentru Copii din Beijing, în seara avanpremierei și la premieră, a fost plină de copii și de părinții acestora, care au venit cu bucurie să vadă un spectacol cu multe elemente moderne, îmbinând cele două tradiții, cea occidentală - românească și cea chinezească tradițională. Cu multe intervale de muzică și dans, de improvizație artistică, actorii chinezi au înțeles și au redat perfect indicațiile de teatru modern occidental primite de la regizorul și coregraful veniți special din România pentru a pune în scenă acest spectacol cu un amestec fascinant de elemente de basm românesc și substanță ezoterică proprie miturilor chinezești.

Prima coproducție româno-chineză de acest gen pe tărâm chinez a fost realizată urmarea parteneriatului convenit încă din 2015 între Teatrul de Animație Țăndărică și Teatrul Național de Copii din Beijing, cu susținerea neprețuită a Institutului Cultural Român de la Beijing.

Teatrul Național pentru Copii din Beijing a fost înființat în anul 1956, iar anul trecut a realizat un turneu în România. Cunoscutul om de teatru Yin Xiaodong, președintele institutiei, apreciază că este „un spectacol excelent, în stil chinezesc, manieră chinezească și viziune internațională". El este „perfect pentru schimbări și turnee externe și va ajuta la promovarea culturii chineze în străinătate".

Teatrul de animație Țăndărică a fost fondat în anul 1945, iar prima sa secție, cea de marionete, a fost condusă de actrita Lucia Calomeri, ajutata de scenografii Elena Patrascanu, Alexandru Bratasanu, Lena Constante si Ileana Popescu.

Înainte de 1989 s-au montat spectacole care au impus noi modalități de expresie în teatrul de animație: „Umor pe sfori", „Micul prinț", „Cartea cu Apollodor", „Cele trei neveste ale lui Don Cristobal", „Eu și materia moartă", „Cabaret-issimo", „Peter Pan", „Ninigra și Aligru", „Petrica și lupul", „Tyl Eulenspiegel", „Petruska", „Don Quijote" etc. Au avut loc patru ediții (1958, 1960, 1965 si 1998) ale Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete.

Din anul 2000, conducerea teatrului a fost încredințată lui Călin Octavian Mocanu, care este și Secretar General UNIMA - Romania, președintele părtii române a acestei uniuni de breasla fiind regizorul Cristian Pepino. În această ultimă perioadă, Teatrul de animație Țăndărică și-a propus să încurajeze în mod special debuturile artistice în teatrul de animație. Noi spectacole de succes: „Frumoasa și bestia", „Păcală", „Capra cu trei iezi", „Jack si vrejul de fasole", „Dragostea celor trei portocale", prezentate la diverse festivaluri naționale și internaționale și încununate cu prestigioase premii.

În anul 2015, Teatrul de Animație Țăndărică, a întreprins un turneu de mare succes în patru orașe din China, cu susținerea ICR Beijing, cu spectacolul „Muzicanții din Bremen".