- 12 January 2017 - 12 January 2017
- Mots clés ICR ICR Paris Roxana Stroe Format Court
Roxana Stroe va participa, cu sprijinul ICR Paris, la evenimentul aniversar al revistei „Format Court", care sărbătorește opt ani de existenţă. Regizoarea a fost invitată să prezinte scurtmetrajul „O noapte în Tokoriki", joi, 12 ianuarie 2017, la Studio des Ursulines din Paris.
Evenimentul reprezintă o oportunitate excelentă de a descoperi noile tendinţe şi talente în materie de scurtmetraje prin cinci filme produse în Franța, România, Belgia, Armenia, Georgia şi Statele Unite ale Americii.
O noapte în Tokoriki - câștigător al Premiului special pentru cel mai bun scurtmetraj în secțiunea Generation 14plus la Berlinale 2016 și al Premiului pentru scurtmetraj la Festivalul din Namur 2016 - a făcut-o pe tânăra regizoare româncă să fie reperată în Franța ca nou talent cinematografic, în special datorită punerii în scenă teatrale și a dialogului minimal.
Născută în 1991, scenarista şi regizoarea Roxana Stroe este absolventă a secției Regie de film și TV a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale" București, promoția 2013. Este realizatoarea unui documentar şi a mai multor scurtmetraje, dintre care Plante perene - câștigător al Premiului Criticii la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMaiubit - şi Black Friday, câştigător al Premiului pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul internaţional de film Transilvania.
Devenită o referinţă inconturnabilă pentru actualitatea din domeniul scurtmetrajelor, Format Court este o revistă de informare și, în același timp, o platformă critică și o importantă bază de date în domeniul filmelor de scurtmetraj.