Sărbătorim aniversarea celor 95 de ani ai Majestăţii Sale Regele Mihai I printr-o incursiune în tumultuoasa viaţă a uneia dintre cele mai respectate personalități românești, oprindu-ne mai ales asupra legăturilor strânse dintre Monarhia Română și Casa Regală Britanică: o conversație cu cineastul John Florescu, reverendul prof. Peter Galloway, istoricul Matthew Hughes, profesorul arh. Augustin Ioan și istoricul Filip Iorga.
Nu rataţi revelatorul documentar ,,Războiul Regelui" (2016, producător/scenarist - Trevor Poots, producător executiv - John Florescu), care prezintă încercările cu adevărat eroice ale tânărului rege român de a-și salva țara de sub dominația sovietică, şi expoziţia ,,Arhitectură și Regalitate", ce pune în evidență cele mai frumoase clădiri construite în România la inițiativa și cu susținerea Familiei Regale.
John Florescu este producătorul filmului ,,Războiul Regelui" şi autorul mai multor interviuri cu M.S. Regele Mihai I al României.
Reverendul Peter Galloway, OBE, a fost numit în 2008 Capelanul Reginei la Capela Savoy. Reverendul Galloway este absolvent al Facultăţii de Istorie de la Goldsmiths College, Londra. A urmat studii postuniversitare la King's College, unde și-a luat și doctoratul, în anul 1987. În prezent, Peter Galloway lucrează la revizuirea ediției din 1996 a cărții sale dedciate ,,Ordinului Imperiului Britanic".
Matthew Hughes a studiat istoria la School of Oriental and African Studies and International Relations. Și-a luat doctoratul în 1995, la Departamentul de Studii de Război de la King's College, Londra. Printre publicațiile sale se numără ,,Allenby în Palestina: Corespondența din Orientul Mijlociu a Vicontelui Allenby" (2004), ,,Allenby și strategia britanică în Orientul Mijlociu, 1917-1919" (1999) și ,,Fanatism și conflict în epoca modernă" (2005, împreună cu G. Johnson). În prezent, profesorul Hughes predă istorie și politică la Universitatea Brunel din Londra.
Augustin Ioan este profesor de arhitectură la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu" şi este autorul a numeroase articole și eseuri de specialitate. Cel mai recent dintre proiectele sale, ,,Arhitectură și Regalitate", este realizat împreună cu istoricii Răzvan Teodorescu, membru al Academiei Române, şi Marius Marcu Lapadat. Profesorul Ioan este autorul cărţilor ,,Arhitectură și putere" (1992), ,,Politica de modernizare în arhitectura Europei Centrale și de Est" (1999) și ,,Întoarcerea în spațiul sacru" (2004).
Filip Iorga este istoric și autor al mai multor studii dedicate Casei Regale din România. Printre publicațiile sale se numără ,,Strămoși pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române"(2013) și ,,Copilărie Regală" (2014). Filip Iorga a fost decorat de Majestatea Sa Regele Mihai I cu ,,Medalia pentru loialitate".
Unde: Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, Londra, SW1X 8PH
Când: Joi, 27 Octombrie, 2016, 7pm. Expoziţia ,,Arhitectură şi Regalitate" poate fi vizitată până pe 10 decembrie, de luni până vineri, în intervalul orar 9 am-5 pm.
Intrarea la eveniment este liberă, dar vă rugăm să vă anunțați prezența pe Eventbrite.