Regal de evenimente românești la Festival du Livre de Paris, ediția 2023

În perioada 21-23 aprilie 2023, România va fi prezentă la cel mai important eveniment internațional dedicat cărții din capitala Franței: Festival du Livre de Paris, participare organizată, ca în fiecare an, de Institutul Cultural Român (ICR) prin Centrul Național al Cărții (CENNAC) și ICR Paris, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Ambasada României la Paris și Ambasada Republicii Moldova la Paris.

Motto-ul prezenței românești la această ediție a Festival du Livre de Paris este Roumanie – un pays qui se raconte / România – o țară care se povestește, o încercare de a sintetiza în cuvinte oferta bogată de evenimente pregătite de echipa ICR pentru desfășurătorul celor trei zile de la Grand Palais Éphémère. Arhitectura programului include peste 20 de evenimente, construite în jurul celor mai recente volume românești traduse în limba franceză: de la romane și cărți de poezie, până la volume de nonficțiune și cărți de bandă desenată.

Și, pentru că Festival du Livre de Paris este un eveniment dedicat publicului larg, organizatorii prezenței românești pun la dispoziția vizitatorilor, pentru vânzare la stand, o ofertă bogată de volume românești traduse în limba franceză, grație parteneriatului cu Paris Livres Événements.

„Standul României din cadrul Festival du Livre de Paris și programul foarte consistent al lansărilor de carte și dezbaterilor reprezintă o realizare semnificativă, mai cu seamă că, din 2022, conceptul acestui amplu eveniment dedicat cărții, care se adresează deopotrivă profesioniștilor, cât și publicului larg, se axează preponderent pe spații tematice, nu pe reprezentări naționale. După pauza din perioada 2020-2021, Institutul Cultural Român a reluat tradiția organizării Standului României și a prezentării noilor apariții editoriale ale autorilor de limbă română traduși în limba franceză, în cadrul unuia dintre cele patru mari saloane de carte francofonă din lume”,a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

Programul de la standul României (B33) se va deschide vineri, 21 aprilie 2023, ora 12.30, cu un eveniment dedicat cărților de bandă desenată. Artiștii Daniel Horia (autorul romanului grafic Epoca mea de aur, tradus recent în limba franceză la Editura Paquet), Arnaud Nebbache (autorul benzii desenate Brancusi contre États-Unis, Editura Dargaud, 2023), Patrice Reytier (autorul benzii desenate Cioran. Un home heureuxEditura Rivages, 2023) vor fi protagoniștii unei discuții despre domeniul BD; moderator va fi îndrăgitul ilustrator de origine română Mircea Arapu, „părintele” lui PIF în versiunea ultimelor decenii (ultimul volum publicat: HapPif Birthday Strips,Editura Vaillant, 2023).

În aceeași zi, de la ora 15.00, va avea loc o dezbatere pe tema noilor apariții editoriale din sfera prozei românești, pornind de la catalogul pregătit de ICR/CENNAC pentru Festival du Livre de Paris, ediția 2023. La eveniment, vor lua parte: Liviu Jicman, președinte ICR, Oana Doboși, manager cultural, cofondatoare a librăriei independente „La Două Bufnițe” (Timișoara), și Jean Poncet, scriitor și traducător.Discuția va fi moderată de Adina Dinițoiu, critic literar și jurnalistă culturală.

Intitulat 15 nouvelles raisons d’aimer la littérature roumaine / 15 motive noi pentru a iubi literatura română), catalogul publicat sub egida ICR/CENNAC cuprinde prezentări însoțite de fragmente traduse în limba franceză din 15 dintre cele mai apreciate volume de proză apărute recent în limba română, într-o selecție realizată de criticul literar Luminița Corneanu și în traducerea lui Laure Hinkel.

De la ora 17.00, standul României va găzdui lansarea catalogului Victor Brauner. Invenţii şi magie, prezentat de Camille Morando de la Centre Pompidou, coordonatoarea lucrării și curatoarea expoziției Victor Brauner de la Timișoara, și Bernard Blistène, celebru curator internațional, fost director al Centrului Pompidou din Paris. Discuția va fi moderată de Oana Doboși.

Sâmbătă, 22 aprilie 2023, ora 11.30, proza revine la standul României, cu o întâlnire dedicată romanelor Iar dimineaţa vor veni rușii de Iulian Ciocan (Editura Tropismes, 2022, traducere Florica Courriol) și Ioșca de Cristian Fulaș (Editura La Peuplade, Canada, 2022, traducere de Florica Courriol și Jean-Louis Courriol). Cei doi autori și traducătorii lor în limba franceză vor lua parte la o discuție moderată de Aurélie Julia, directoarea publicației La Revue des Deux Mondes, și Florica Courriol.

De la ora 16.00, non-ficțiunea își face loc în program cu o apariție în care sportul se confruntă cu poliția politică – Nadia Comaneci, dans l’œil de la police secrète de Stejărel Olaru (Editura Robert Laffont, 2022). Autorul va purta un dialog cu Sylvain Audet-Gainar, scriitor, traducătorul în limba franceză al volumului.

De la ora 18.30, va fi prezentată la stand încă o traducere recentă în franceză a unui roman românesc de succes: Zogru de Doina Ruști (Editura duTyphon, 2022). Autoarea va participa la eveniment alături de traducătoarea Florica Courriol și de Iulia Badea-Guéritée, moderatoarea întâlnirii.

Duminică, 23 aprilie 2023, ora 10.00, Mircea Arapu propune un atelier de desene și de ilustrații pentru copii cu vârste începând de la 8 ani, pornind de la ediția aniversară PIF – 75 de ani.

Va urma, de la ora 12.00, o oră dedicată celor mai recente volume de poezie românească traduse în limba franceză, la care vor lua parte Linda Maria Baros, Jean Poncet și Francois Mocaer. După un dialog moderat de Iulia Badea-Guéritée, va avea loc o lectură publică. Jean Poncet, poet, este traducătorul volumului Clair de mort de Ana Blandiana (Editura Unicité, 2022), iar Linda Maria Baros, traducătoarea volumului Oul și sfera /L'œuf et la sphère de Nichita Stănescu (și directoare a Editurii La Traductière), iar Francois Mocaer estedirectorul Editurii Unicité.

Scriitoarea Adriana Babeți li se va alătura, de la ora 13.00, pe Scena Eiffel din cadrul Salon du Livre de Paris, lui Dorottya Szavai (Ungaria) și Stamatios Zochios (Grecia), pentru dezbaterea intitulată „Din trecut spre renașterea culturală europeană” – eveniment cu invitați din orașele capitale europene ale culturii: Timișoara, Veszprém, Elefsina. Întâlnirea cultural-literară va fi moderată de Florence Bouchy, jurnalistă la Le Monde des Livres.

De la ora 15.00, prozatoarea Gabriela Adameșteanu va participa, la standul României, la un dialog cu Cristina Hermeziu, dedicat ediției franceze a romanului Fontana di Trevi (Editura Gallimard, traducere de Nicolas Cavailles).

Cercetătoarea Doina Lemny, reputată specialistă în opera lui Constantin Brâncuși, își va prezenta, de la ora 17.00, la standul României, cele mai recente lucrări: Brancusi, la chose vraieși Brancusi et ses muses(Editura Gourcouff-Gradenigo, 2023), în cadrul unui dialog cu cercetătoarea Mica Gherghescu.

După fiecare întâlnire, autorii prezenți vor oferi sesiuni de autografe.

Festival du Livre de Paris, continuator al Salon du Livre, un proiect inițiat în 1981, este cea mai amplă manifestare de profil dedicată spațiului editorial francofon. Festivalul se desfășoară, începând din 2022, la Grand Palais Ephémère. Invitat de onoare al acestei ediții este Italia.Grafica vizualurilor standului României este semnată de Dan Dulău.

***

Fotografii realizate de Lucian Muntean pentru Institutul Cultural Român.