RECOMANDARE: Atelierul cu tema „Viitorul unui străvechi instrument - Tulnicul”

În perioada 7-9 august 2015, între orele 16.00-18.00, va avea loc, în Parcul Grădina Romei din Satu-Mare, atelierul cu tema „Viitorul unui străvechi instrument - Tulnicul”.

Cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Satu-Mare, precum și prin implicarea Centrului Cultural „D. M. Zamfirescu” Satu-Mare, beneficiind de susținerea generoasă a câtorva sponsori, Workshopul este realizat prin eforturile Fundației culturale Mircea Florian și are ca scop furnizarea și diseminarea de informații cu privire la acest instrument muzical ce are caracter de simbol, facerea cunoscută a istoriei și tehnicii instrumentului, prezentarea posibilităților sale muzicale, și în mod special, atragerea publicului - mai ales a tinerilor - către acest instrument.

La eveniment participă tulnicăresele:
Mariana Gligor, Nina Onețiu, Maria Denisa Gligor din Vidra și Câmpeni, județul Alba
Lina Șchiop, Ana Onet, Maria Patița din Ianculești și Horea, județul Satu-Mare

Vă rugăm să vă înscrieți la eveniment la adresa contact@fundatiaflorian.com, urmând a fi contactați ulterior pentru confirmarea selectării dumneavoastră la Workshop.