Recitalul cvartetului Quodlibet - dedicat Zilei Europei, la Roma

Accademia di Romania organizează în colaborare cu Ambasada României în Republica Italiană un recital dedicat Zilei Europei interpretat de Cvartetul Quodlibet, în sala de concerte a institutului, în data de 8 mai 2017.

În fiecare an de Ziua Europei (9 mai) se sărbătorește pacea și unitatea în Europa. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Viziunea sa era de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Recitalul propus este desfăşurat în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Europei organizat în colaborare cu Ambasada României în Republica Italiană la 60 de ani de la semnarea tratatului de la Roma şi la 10 ani de la intrarea României ca stat membru în Uniunea Europeană. Repertoriul Cvartetului Quodlibet şi programul ales cuprinde creații ale marilor compozitori clasici, romantici, moderni europeni, plus prelucrările părților folcloristice care vor introduce audiența în spațiul românesc muzical specific.

Program recital:

Wolfgang Amadeus Mozart - Divertisment în Fa Major, KV 138

Ottorino Respighi - Antiche Danze ed Arie

Teodor Grigoriu - Pe Argeș în sus, Joc din fluier, La izvoare

Prelucrări după folclor românesc - Suită de dansuri româneşti

Seara va fi deschisă de către două alocuţiuni ale ambasadorilor noştri prezenţi la Roma: E.S. George Gabriel Bologan - Ambasadorul României în Republica Italiană şi S.E. prof. Liviu-Petru Zapârţan - Ambasadorul Romăniei pe lângă Sfântul Scaun, care vor vorbi despre însemnătatea Zilei Europei la 60 de ani de la semnarea tratatului de la Roma şi a celor 10 ani de la intrarea României ca stat membru în Uniunea Europeană. La serată vor participa membri corpului diplomatic şi consular prezenți în capitala Italiei.

Membri ai cvartetului Quodlibet:

Liviu Neagu-Gruber - vioară I

Axel Hess - vioară II

Daniel Groza - violă

Marius Parascan - violoncel

Violonistul Liviu Neagu-Gruber s-a născut la București și a studiat vioara la Academia de Muzică (Conservatorul Ciprian Porumbescu) din orașul său natal, cu Varujan Cozighian, Ștefan Gheorghiu, Cornelia Bronzetti și muzică de cameră cu Șerban Dimitrie Soreanu. A obținut numeroase premii la concursuri pentru vioară solo și muzică de cameră. Între 1983-1989 a fost membru al Orchestrei de Cameră a Filarmonicii Bucureștene. A efectuat turnee ca solist și muzician de cameră în diferite țări din Europa. Din 1991 ocupă poziția de prim violonist al orchestrei simfonice din Wuppertal, iar din 1997 al ansamblurilor Solistes Européens Luxemburg și Westdeutsche Sinfonia.

Născut în 1970, Axel Hess a studiat la Academia de Muzică Robert Schumann din Düsseldorf la profesorul Michael Gaiser. În 1999 a terminat studiile cu diplomă de concert. A câștigat competiția națională „Jugend musiziert“, a fost membru al orchestrei „Junge Deutsche Philharmonie“ și al Orchestrei Europeene pentru Tineret. Este invitat permanent al „Ansamblului pentru muzică nouă“ din Dusseldorf și al ansamblului „Westdeutsche Sinfonia“. El este un membru al trioului Wuppertrio. Din anul 1997 Axel Hess este prim violonist al orchestrei simfonice din Wuppertal.

Groza Daniel - violist în Filarmonica de Stat Transilvania Cluj-Napoca. Născut la Cluj-Napoca, a studiat la Kunstuniversität Graz din Graz, Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca și a fost elev al Liceului de Muzică „Sigismund Toduta“ din Cluj-Napoca. A avut şi are numeroase colaborări cu Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Teatro dell'Opera di Roma, concertând în mari oraşe ale lumii împreună cu orchestrele din Cluj-Napoca şi Roma.

Marius Parascan - instrumentist de anvergură notabilă și „cu un sunet pe cât de fin, pe atât de intens expresiv“ după cum nota criticul muzical Nicola Sbisà, Marius Parascan a început studiul violoncelului de la cea mai fragedă vârstă cu maestrul George Cocea, un student al lui Pablo Casals. Frecventând Conservatorul „George Enescu“ din București, a absolvit cu nota maximă în 1981. A urmat mai apoi cursuri de perfecționare la Roma sub îndrumarea maestrului Radu Aldulescu, câștigând numeroase titluri naționale cât și internaționale, atât ca solist cât și cu diverse formații camerale. A fost membru al „KlavierQuartet“ și al „Trio di Roma“, alături de care a susținut o intensă activitate concertistică. De asemeni, în calitate de violoncelist al cvartetului „SonartQuartet“, a efectuat turnee în Italia și în străinătate interpretând puțin cunoscutul Concert pentru Cvartet de Coarde și Orchestră de B.Martinu, sub bagheta maestrului Zoltan Pesko. Începând cu stagiunea 1983/84, este membru al orchestrei Operei din Roma.