Recital Felicia Filip și Tudor Scripcariu la Conservatorul Central de Muzică din Beijing

Recital Felicia Filip si Tudor Scripcariu la Conservatorul Central de Muzica din Beijing
ICR Beijing oferă publiculului chinez un cadou de artă românească, organizând, în preajma Sărbătorii Crăciunului, un recital susținut de renumita soprană Felicia Filip, acompaniată de tânărul pianist Tudor Scripcariu, la Conservatorul Central de Muzică din Beijing, marți, 20 decembrie 2016,  și la National Centre of the Performing Arts, joi, 22 decembrie 2016, cu ocazia evenimentului „Ziua Porților Deschise la NCPA”.

Evenimentele vor fi prezentate de regizorul Cristian Mihăilescu, care, de altfel, în deschiderea recitalului de la Conservatorul Central de Muzică, va susține prelegerea privind regia de operă și perspectiva românească asupra acestei teme.

Recitalul va cuprinde lucrări de Antonio Vivaldi, Christoph Willibald Gluck, W. A. Mozart, Jules Massenet, Frederick Loewe, Adam, Johann Strauss, George Enescu, Franz Xaver Gruber, John Lenon,  Franz Liszt și Frédéric Chopin.

Felicia Filip a început studiile muzicale ca violonistă, ajungând să interpreteze Concertul pentru vioară de Max Bruch. A devenit studentă la canto, la Academia de Muzică din București, unde a avut-o ca profesoară pe soprana Georgeta Stoleriu. După absolvire, s-a angajat ca solistă la Opera Națională Română. Cariera internațională a început-o în anul 1991. Prima apariție a avut-o la Basel, în Elveția, după care au urmat multe scene din lumea întreagă. Tânăra soprană a fost încoronată ca „Noua regină a Traviatei", rol pe care l-a abordat cu o muzicalitate ieșită din comun și cu puterea interpretativă a unei mari tragediene („Tragediană superbă” a titrat „L'est Republicain” din Nancy, mai 1998). La Covent Garden, Wiener Staatsoper, Liceo di Barcelona, Hamburg, în Toulouse sau la Moscova publicul a răsplătit-o cu ovații îndelungate. A cântat cu mari dirijori precum Silvio Varviso, Anton Guadagno, Daniel Oren, Carlo Rizzi și în regii semnate de Otto Schenk, John Cox, Jean Claude Auvray, Axel Corti, Nicolas Joel, alături de parteneri precum Roberto Alagna, Francisco Farina, Marcello Giordani, Juan Pons sau Vincente Sardinero.

Felicia Filip a realizat o premieră în muzica românească, fiind prima soprană care s-a asociat cu o trupă rock, după modelul Montserrat Caballe – Freddie Mercury. Primul album de rock simfonic din România, realizat împreună cu formația Iris, a fost „Athenaeum”, urmat în 2007 de colaborarea pe care au avut-o în realizarea albumului Iris 30 de ani, „Cei ce vor fi”. Două dintre melodiile de mare succes au fost „De vei pleca” și „Baby”.

Cristian Mihăilescu, fost director general al Operei din Constanța, apoi al Operei din Brașov, regizor de operă, a absolvit cursurile Academiei de Muzică din Bucureşti, secţia canto, ulterior urmând cursurile postuniversitare de regie de operă ale Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti. În calitate de tenor la Opera Naţională din Bucureşti, a interpretat 47 de roluri, de la Mozart la Stravinski, inclusiv Verdi, Puccini, Offenbach şi Johann Strauss. De asemenea, a participat la numeroase festivaluri şi a susţinut concerte şi spectacole pe toate marile scene ale ţării, dar și turnee artistice, care l-au purtat în Italia, Germania, Grecia și Spania. În Italia, la Pescara, i s-a decernat Premiul „Pantheon". A înregistrat mai multe discuri şi a participat la numeroase emisiuni de radio şi TV, totodată scriind peste 1000 de articole de critică muzicală în majoritatea publicaţiilor de specialitate. Este singurul român membru al Academiei Europene de Teatru Muzical de la Viena şi al Asociaţiei «Eurolyrica», ce reuneşte cei mai importanţi directori de operă din Europa. A susținut cursul de regie „Cristian Mihăilescu”, în Japonia (la Tokyo, Nagasaki, Saytama) și în China, la (Beijing, Shanghai, Chengdu și Ningxia).

Regizor de notorietate internaţională, a pus în scenă spectacole de operă în numeroase ţări, printre care „Madame Butterfly", la Nagasaki, „Balul mascat", la Tokyo, „Pescuitorii de perle" în Olanda, „Cosi fan tutte" şi „Carmen”, la Toulon (Franța), „Elixirul dragostei”, la Limoges (Franţa), „Rigoletto”, la Pisa (Italia), „Don Carlos” și „Carmen”, la Opera de Stat din Ruse (Bulgaria). Spectacolul „Fiica regimentului” a fost prezentat cu un succes remarcabil pe marea scenă a Festivalului de la Salzburg (Austria). A primit toate premiile pentru regie existente în România, pentru „Bărbierul din Sevilla”, montat la Braşov. A primit, de asemenea, numeroase premii naționale și internaționale, printre care „Cel mai bun director" din România, „Omul de Cultură al Anului". De asemenea, a primit Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Cavaler, pentru promovarea culturii. A fost membru în juriile concursurilor internaționale de canto de la Marmande, Franța (1996), Montreal, Canada (2003) și Pamplona, Spania (2003). În prezent, este profesor de regie de operă la Universitatea Națională de Muzică din București.

Tudor Scripcariu s-a născut în 1987 în Bucureşti, România. A absolvit Liceul de Muzică „George Enescu” la clasa profesoarei Mihaela Zamfirescu. În decursul anilor de liceu a obţinut peste 25 de premii naţionale şi internaţionale, incluzând cele trei mari premii la concursurile „Sigismund Toduţă", „Carl Czerny” şi „W.A. Mozart”. Alte distincţii importante au fost obţinute la concursuri internaţionale, cum ar fi Premiul al doilea cu medalie de argint la Concursul Internaţional „Maryse Cheilan” - Hyeres (Franţa) şi Premiul întâi cu medalie de aur la Concursul Internaţional „San Bartolomeo al Mare” (Italia). Între 2007-2010, Tudor Scripcariu a studiat la Colegiul Regal din Manchester, la clasa profesor Helen Krizos. A obţinut numeroase premii, printre cele mai importante fiind Premiul al doilea la Concursul Internaţional "Moray Piano Competition" din Scoţia şi Premiul întâi la Concursul Internaţional "Manchester Concerto Competition". Între anii 2010 și 2015, a studiat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, sub îndrumarea conf. univ. dr. Vlad Dimulescu. În decursul anilor de facultate, Tudor a obţinut  distincţii importante, cum ar fi Premiul al doilea şi Premiul Special J.S. Bach la „Concursul Naţional Mihail Jora", Premiul întâi şi Premiul Special F. Chopin la Concursul Internaţional „Pro Piano" şi Marele Premiu la Concursul Naţional „Victor Giuleanu”. În prezent, Tudor este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, doctorand şi cadru didactic asociat al Departamentului Canto şi Artele Spectacolului şi pianist acompaniator al Operei Comice pentru Copii din Bucureşti.