În data de 13 octombrie, în intervalul orar 15.00 - 17.00, la Academia de Teatru din Shanghai, Institutul Cultural Român de la Beijing, în parteneriat cu această instituție, a organizat evenimentul „Recital - Domnule și frate Eminescu - și dramaturgia românească contemporană".
Cuvântul de deschidere l-a susținut domnul Constantin Lupeanu, directorul ICR Beijing. El a vorbit sintetic despre poziția și rolul Institutului Cultural Român de la Beijing, despre evenimentul în cauză și locul scriitorilor Mihai Eminescu și Ion Creangă în cadrul literaturii române, prietenia lor strânsă, apoi i-a prezentat pe invitații Constantin Chiriac și Vincențiu Rahău.
A urmat conferința „Dramaturgia românească contemporană" susținută de către domnul Vicențiu Rahău, consultant artistic la Teatrul „Radu Stanca", selecționer și coordonator (indoor) al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Domnul Vicențiu Rahău a prezentat pe scurt istoria dramaturgiei românești, punând accentul pe cea contemporană, a înființării festivalurilor de dramaturgie contemporană și a evoluției festivalurilor internaționale de teatru cu exemplificări, în special, prezentând Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.
Aproximativ o oră, în fața unui public avizat, format din aproape două sute de studenți și profesori ai Academiei de Teatru din Shanghai, dar și din chinezi pasionați de teatru, actorul Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca" din Sibiu a susținut recitalul „Domnule și frate Eminescu".
Traducerea în limba chineză a fost prezentată pe ecranul sălii și a fost realizată de către domnul profesor Zhou Mingde, vechi prieten al României și cunoscător al limbii române, deținător al diplomei: Consilier al Prieteniei.
Recitalul a avut un foarte mare succes, la conținutul textelor a fost potențat de forța talentului de excepție al actorului român. Ovațiile au fost îndelungate și susținute de întrebări de specialitate.
La închiderea evenimentului, invitații români au făcut fotografii cu publicul și cu reprezentanții Academiei de Teatru din Shanghai.
Domnul director Constantin Lupeanu a mulțumit încă o dată gazdelor și a apreciat că parteneriatul bilateral va continua. ICR Beijing va anunța din timp proiectele de profil și va fi gata să aducă la Academie și în Shanghai cele mai relevante evenimente culturale privind arta și cultura României.
De asemenea, domnii Constantin Chiriac și Vicențiu Rahău au participat la cea de-a 18 ediție a China Shanghai International Arts Festival (CSIAF), organizată de către China Theatre Association în parteneriat cu Ministerul Culturii din China, în perioada 11 - 15 octombrie 2016, la Shanghai. Domnul Vicențiu Rahău va continua să participe până pe data de 25 octombrie 2016 la Wuzhen Theatre Festival, la întâlnirea cu reprezentanții Guangdong Performing Arts Centre din Guanghzou, la întâlnirea cu artiști internaționali la Xi'an, la întâlnirea cu reprezentanții Nanluoguxiang Theatre Festival, National Dramatic Theatre of China, Beijing People's Art Theatre, China National Peking Opera Theatre din Beijing.
Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca" Sibiu din anul 2000 şi fondatorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, al treilea cel mai important festival de artele spectacolului din Europa. A fost vicepreşedinte al Asociaţiei Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007 (2004-2007), iar apoi membru al Comisiei de selecţie şi de monitorizare a oraşelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană (2008-2012).
A absolvit U.A.T.C.-ul la Bucuresti, în 1980, obținând o diplomă de Artă Teatrală. Acesteia i s-au adăugat, după 1990, trei diplome în Management Cultural: la Agenția de Informații a S.U.A., în 1996, la Hull University în Marea Britanie (1998-1999), precum și la Virginia Commelty University Richmond, în 1999.
Din 2006, este doctor în teatru cu teza "Poezia ca spectacol", susținută la Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu și la Universitatea de Artă Teatrală Târgu Mureș. În anul 2008, i se acordă titlul de doctor honoris causa la Leeds Metropolitan University.
A jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one man show-uri, susținând recitaluri în peste 50 de țări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat, se numară "Moromeții" (regia Stere Gulea) și "Croaziera" (regia Mircea Daneliuc).
Constantin Chiriac a fost decorat prin decret prezidenţial cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler (2000). A obţinut de două ori premiul pentru "Cel mai bun manager de teatru din România", merit recunoscut de secţia română a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) şi de juriul Uniunii Teatrelor din România în cadrul Galelor UNITER (2001). I-a fost conferit Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor pentru promovarea teatrului românesc în lume (2003). A primit titlul de Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană (2010), Premiul Hotel, Tourism and Leisure Investment Conference în cadrul Excellence Awards Ceremony 2014, a fost desemnat Ambasador Onorific al Turismului Românesc 2014 și a primit Premiul Aspen Institute pentru Contribuția la Patrimoniul Cultural Național, în cadrul Aspen Leadership Gala 2014.
Este profesor universitar la Facultatea de Litere și Arte din cadrul Universității "Lucian Blaga" Sibiu. A susținut cursuri la Virginia Commelty Univesity Richmond, New York University, U.C.L.A. - Los Angeles, Moncton Universty - Canada, Hull University - Anglia, London Institut - Anglia, LISADAC Rabat - Maroc, Academie de Théâtre de L'Union Limoges - Franta, Academia de Teatru din Ulm, Academia de Teatru din Sankt Petersburg - Rusia, Academia de Teatru din Yerevan - Armenia, Universitatea din Manilla - Philipine, Academia de Teatru din Zagreb - Croația, Universitatea din Cagliari Sardinia - Italia, Universitatea Hassan al II-lea din Casa Blanca - Maroc, Virginia Commenwelth University Richmond, Universitatea Catolică din Santiago de Chile și altele.
Vicențiu Rahău, consultant artistic la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu, selecționer și coordonator festival (indoor) la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, fost asistent regie, marketing, producție, la Théâtre les Ateliers, Lyon, Franța este actor, regizor și asistent de regie a numeroaselor piese din repertoriul teatrului sibian, dar și al altor teatre: „O poveste japoneză"(regia Yasuda Masahiro), „Visul unei nopți de vară", „Ispita Cioran" și „Ghidul copilăriei retrocedate" (regia Gavrii Pinte), „Macbeth" (regia Gavrii Pinte), „Les Faux" (Théâtre de L'Elysée, Lyon, Franța), „Faire l'amour est une maladie mentale qui gaspille du temps et de l'energie" (regia Gilles Chavassieux, la Théâtre les Ateliers, Lyon, Franța „Les Invisibles" (regia Fabienne Brugel, CIE Théâtrale NAJE, Paris, Franța).
Este absolvent de Master în Studii Teatrale, Artele spectacolului, Universitatea Lyon (Lyon, Franța), licențiat în Studii Teatrale, Artele spectacolului, Universitatea Lyon (Lyon, Franța, 2008) și în filosofie la Institutul Aloisianum, Padova, Italia (2005), absolvent al Cursului intensiv de interpretare scenică, www.teacirt.it, Milano, Italia, al Atelierului „De la cuvânt la acţiune", susţinut de prof. dr. David Esrig la Bucureşti, al Cursului de interpretare scenică, Padova, Italia, al Cursului de actorie pentru teatru de stradă, Napoli Italia. A finalizat „Studii de formare de cultură generală, filosofică şi spirituală în Ordinul iezuiţilor", Cluj şi Iaşi.