Recital de muzică de cameră „Duo Aperto” la ICR Budapesta

Institutul Cultural Român la Budapesta va organiza vineri, 17 iunie 2022, ora 19:00, un recital de muzică de cameră susținut de formația camerală DUO APERTO: Ladislau Csendes – vioară și Dolores Chelariu – pian.

Concertul va avea loc la sediul ICR Budapesta, iar repertoriul este inspirat din folclorul românesc și maghiar. Al doilea concert din seria de evenimente cu muzică de cameră va prezenta fațete diferite ale aceluiași concept, cu un program diferit, menit să promoveze cultura română prin compoziții contemporane de muzică clasică.

DUO APERTO este o formație camerală prezentă în viața muzicală începând cu anul 1990. Inspirați de compozitorul Kurtág György, pianista Dolores Chelariu și violonistul Csendes László, cadre didactice ale UNMB, au susținut primul lor concert cameral la Roma, prezentând publicului cele două sonate pentru vioară și pian de Bartók Béla. Cei doi artiști au fost invitați să concerteze în cadrul unor prestigioase festivaluri internaționale: Tage für Neue Music (1996, Darmstadt), Silezian Contemporary Music Festival (1998, Katowice), Appenzeller Winter (2000, St. Gallen), Bach non-stop (Societatea Română Radio, 2000), J. Haydn (SRR 2001) și la festivalurile internaționale bucureștene G. Enescu, SIMN și Meridian.

În anul 2000 Ansamblul Aperto a fost distins cu premiul „formația anului” oferit de Colegiul criticilor din România și revista de specialitate Actualitatea Muzicală. Au fost prezentate prime audiții ale unor compozitori ca Octav Nemescu, Dan Dediu, Anatol Vieru și Tiberiu Olah.

Ladislau Csendes este doctor în muzică și unul dintre cei mai apreciati violonisti romani. S-a născut în 1964 și a terminat în 1991 studiile Universității Naționale de Muzică București. În prezent este conferențiar universitar la Universitatea Națională de Muzică București (din 2004), solist instrumentist al Orchestrei Naționale Radio (din 1994), membru al Societății Române Mozart (din 2000), fiind prezent constant la cursurile Academiei ICon Arts începând cu prima editie, din 2003.

Dolores Chelariu este absolventă a UNMB. Multiplele ei specializări profesionale se bazează pe studii de pian, orgă şi clavecin. A studiat pianul sub îndrumarea maestrului Gabriel Amiraş. În 2005 a susţinut lucrarea ei de doctorat redactată sub conducerea prof.univ.dr. Şerban Dimitrie Soreanu cu titlul Creaţia pentru orgă a lui Olivier Messiaen, în contextul muzicii europene din secolul XX. Activitatea ei solistică s-a desfăşurat în cadrul unor prestigioase colaborări cu dirijori de renume international precum Horia Andreescu, Ludovic Bacs, Ilarion Ionescu-Galaţi, etc.

Program:

1. George Enescu:

  • Balada (1895) – pian și vioară;
  • Andante malinconico (1951) – pian și vioară;

2. Nicolae Brânduș:

  • Temă cu variațiuni (2021) – pian;

3. Tiberiu Olah:

  • Sonatina(1952/53) – pian și vioară;

4. Sebastian Androne -Nakanishi:

  • Iboku /Transhumanță (2019) – vioară;

5. György Kurtág:

  • Semne,Jocuri și Mesaje (2005) – vioară;

6. Béla Bartók:

  • Rapsodia 1 (1929)– pian și vioară;
  • 6 Dansuri românesti (1925) – pian și vioară;