Realizatori premiaţi la atelierul de film documentar Aristoteles, ediţia 2009

În perioada 23 august – 23 septembrie 2009 s-a desfăşurat la Sibiel (jud. Sibiu), cea de-a patra ediţie a atelierului de film documentar Aristoteles, structură de training specializată în conceperea, regizarea şi producerea de filme documentare. Programul este iniţiat şi finanţat de către TV ARTE FRANCE, cu sprijinul CNC, Administraţia Fondului Cultural Naţional - autoritatea finanţatoare, ASTRA FilmFest,TIFF, Shooting, AVIS, iStyle, Centrul Cultural Habitus şi Institutul Cultural Român.
Din cele 100 de aplicaţii trimise iniţial, au fost selectate 16. Participanţii (9 provenind din România, iar restul din Polonia, Moldova, Serbia şi Ungaria) au lucrat in 4 echipe, având, timp de o lună, şansa de a crea propriul film documentar. Au fost încurajate perspectivele ecologice şi de dezvoltare durabilă în abordările tematice.

Pe data de 22 septembrie a avut loc ceremonia de închidere a workshop-ului. Dupa proiecţia documentarelor, premiul pentru cel mai bun film, oferit de Institutul Cultural Român, a fost obţinut de realizatorii documentarelor Fără nume/No Name Mila Turajilic, Rita Bakacs şi Nora Agapi –, respectiv VidraNo. 009 Plate Ionuţ Piturescu, Bogdan Palici, Zsolt Magyari şi Adriana Tunin Vasovics.

Juriul a fost compus din Andre de Mergerie (TV ARTE, Franţa), Daniel Psseny (Le Monde, Franţa), Michael Bregant (FAMU TV, Cehia), Ibolya Fekete (Universitatea de Film, Ungaria), Mihai Orăşanu (UCIN, Romania) si Oana-Valentina Suciu (ICR).