Publicaţiile consacrate din domeniul culturii române din Republica Moldova, susţinute de ICR

Institutul Cultural Român susţine în continuare publicaţiile consacrate din domeniul culturii române din Republica Moldova. Este vorba atât de publicaţiile susţinute până acum, cât şi de unele noi. Sprijinul va fi acordat în funcţie de disponibilităţile financiare ale instituţiei şi de tirajul publicaţiei, numărul de apariţii, numărul de exemplare difuzate şi vândute, ponderea cheltuielilor cu salariile din bugetul total.

O comisie formată din reprezentanţi ICR şi MAE – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) va anunţa, la sfârşitul lunii mai, cuantumul sumelor alocate publicaţiilor din Republica Moldova (pentru tipărire/suport logistic pentru apariţie online) în funcţie de criteriile enunţate.

Banii vor fi alocaţi din bugetele Direcţiei Generale Românii de Pretutindeni şi ICR “Mihai Eminescu” Chişinău.