Proiectul „Întâlniri Italo-Române la Timişoara”, prezentat în revista „Orizonturi culturale italo-române”

Numărul din octombrie al revistei bilingve „Orizonturi culturale italo-române” stă sub semnul proiectului Întâlniri Italo-Române la Timişoara, care va fi inaugurat în 19 octombrie 2022, în cadrul celei de a XXII-a ediţii a Săptămânii Limbii Italiene în Lume. Este un proiect realizat de Catedra de Limbă şi Literatură Italiană de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest, în colaborare cu Asociaţia şi revista Orizonturi Culturale Italo-Române, Societatea „Dante Alighieri” (cu sediul central la Roma), Comitato Dante Alighieri di Timişoara, Liceul Teoretic Jean Louis Calderon şi Muzeul Naţional de Artă Timişoara, sub înaltul patronaj al Ambasadei Republicii Italiene în România şi al Institutului Italian de Cultură din Bucureşti. În vederea anului 2023 în care Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii, proiectul urmăreşte să aducă în atenţia publicului larg, dintr-o perspectivă europeană, legăturile acestui spaţiu cu Italia de-a lungul timpului, în diverse sectoare culturale, de la literatură la artă, istorie şi ştiinţă.

Revista dedică apoi o amplă pagină celebrei scriitoare romane Rosetta Loy, care s-a stins din viaţă pe 1 octombrie 2022, la venerabila vârstă de 91 de ani.

Secţiunea specială „Centenar Pier Paolo Pasolini” aduce noi traduceri de poezie propuse de prof. Smaranda Bratu Elian.

În rubrica „Semnalări de carte din Italia”, prof. Eleonora Cărcăleanu recenzează un volum impresionant de peste 1200 de pagini, L’Italia di Dante, în care autorul, Giulio Ferroni, refăcând traseul Divinei Comedii, realizează o călătorie real-imaginară în interiorul literaturii și istoriei Italiei pe durata unui arc de timp de șapte secole.

Rubrica „Evenimente” semnalează un eveniment la care revista este partener media, şi anume expoziţia personală de arte vizuale a Luminiţei Ţăranu intitulată Itineraria, care are loc în perioada 30 septembrie – 23 octombrie 2022 la Muzeul Civic „Umberto Mastroianni”, Roma, cu patronajul Ambasadei României în Italia şi al Accademia di Romania in Roma.

Un alt eveniment semnalat esteBucharest International Film Festival cu secţiunea „Focus Italia”, prezentată de actriţa Kristina Cepraga Goodwin, directorul artistic al acestei secţiuni dedicate noului cinema italian.

În „Italienistica Orizonturi” sunt prezentate Actele simpozionului de Italienistică de la Craiova, ediţia a XI-a, volum îngrijit de prof. Elena Pîrvu.

În„Orizonturi filosofice”, Mircea Eliade, dinspre Ioan Petru Culianu, în recenzia semnată deHoria Corneliu Cicortaș.

În „Orizonturi Donna”, Monica Negru o prezintă pe Florica Ciumetti-Bagdasar (1901-1978), medic cu specialitatea neuropsihiatrie infantilă și prima femeie ministru din România, la Ministerul Sănătății, în perioada 1946-1948.

În „Orizonturi deschise”, despre Don Lorenzo Milani în trei discursuri (1962-1965), în studiul semnat de teologul Sergio Tanzarella.

În „Seria de Autor Ionel Cionchin”,studiul dedicat lui Gheorghe Ioanovici (1821-1909), nobil de Duleu şi Valea Mare, unul din marii filologi ai veacului al XIX-lea.

În„Studii culturale”, Ion Gănguţ continuă ampla incursiune în universul Renaşterii de la Florenţa.

Toate articolele numărului 10/octombrie 2022 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni” se pot accesa de la: www.orizonturiculturale.ro şi www.orizzonticulturali.it.