Programul CANTEMIR // Proiectul cultural „Ana - Rozafa” consolidează legătura între muzicienii din România și Albania

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) în parteneriat cu asociația culturală Jakaj Rrok anunță începerea celei de-a II-a ediții a proiectului cultural româno-albanez „Ana - Rozafa”, care își propune să apropie cultural muzicieni din România și Albania - țări racordate la spațiul cultural balcanic. Proiectul este cofinanțat de Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional.

Astfel, în perioada 14 – 27 august 2023, va avea loc o serie de concerte organizate în orașul Shkodër (Albania) și împrejurimi pentru două grupuri muzicale românești, unul de jazz și celălalt de muzică clasică, care vor interpreta în cadrul celor mai importante evenimente culturale albaneze: Shkodra Jazz Festival și Rrok Academy. Totodată, ei vor participa în Albania la o serie de masterclass-uri și schimburi de experiență unde vor colabora cu artiști din întreaga regiune balcanică.

Astfel, România va fi reprezentată de grupurile PopFolklorica (Ovi, Mihaela Zlat, Sorin Zlat, Frații Cazanoi) și Enescu Young Strings (Andreea Ioana Nistor, Alesia Mihai, Ștefan Ciceu, Carla Herescu). Cele două grupuri vor susține recitaluri cu muzică românească în cadrul Shkodra Jazz Festival, în fața unui public de peste 2.000 de persoane și vor lucra alături de muzicieni albanezi pentru dezvoltarea unor noi repertorii pornind de la teme muzicale specifice ambelor țări.

PopFolklorica

Grupul PopFolklorica este compus din artiști de vârf proveniți din stiluri de muzică ce variază de la jazz la motown sau soul, cu elemente etno și de folclor. Sub umbrela acestui concept inedit, inițiat de solistul Ovi (Ovidiu Jacobsen - Cernăuțescu, care a obținut locul 3 în finala Eurovision 2010 împreună cu Paula Seling)– pian și voce, Mihaela Zlat – voce, alături de pianistul Sorin Zlat (2015 Marele Premiu, Jacksonville Jazz Piano Competition Florida, SUA; 2013 Marele Premiu și Premiul Publicului, International Jazz Competition, Monaco), și împreună cu membrii renumitului taraf Frații Cazanoi – țambal și instrumente de suflat moderne și tradiționale, PopFolklorica transcende limitele muzicale ale scenei românești, prin versatilitatea instrumentală și doza de energie vibrantă pe care o transmit ca grup unitar format din personalități creative atât de diferite.

Enescu Young Strings

Enescu Young Strings promovează tineri muzicieni la început de carieră, ce s-au remarcat deja prin rezultate excepționale în competițiile de profil, cât și pe scenă. Violonistele Andreea Ioana Nistor, recent admisă la secția de vioară a Academiei Regale de Muzică din Londra, Alesia Mihai, violoncelistul Ștefan Ciceu și naista Clara Herescu vor prezenta publicului din Albania un program exclusiv românesc al unor compozitori reprezentativi ai secolelor XX - XXI.

Astfel, PopFolklorica va concerta pe 23 august, orele 18:30, în orașul Shkodër în cadrul Rrok Academy, și pe 25 august, orele 20:30, în cadrul Sheshi pranë Bashkisë din același oraș. Cvartetul Enescu Young Strings va interpreta în același oraș pe 20 august, orele 20:30, în cadrul Banesa Oso Kuka, iar pe 27 august, orele 19:30, în cadrul Skanderbeg Chamber Orchestra.

Titlul proiectului „Ana-Rozafa” face referire la mitul întemeietorului și la metafora jertfei pentru creație, o temă ce se regăsește în legendele din spațiul românesc și cel albanez.

„Continuând o colaborare începută în anul 2021 între asociațiile UCIMR și Rrok Jakaj - partenerul nostru din Albania, proiectul „Ana - Rozafa” consolidează o legătură culturală firească între artiștii celor două țări care au multe lucruri în comun, inclusiv vechea legendă a jertfei pentru creație, prin cele două personaje feminine sacrificate între zidurile Mănăstirii Argeșului – Ana – și respectiv ale castelului Skutari din Shkoder – Rozafa.” - Sebastian Gheorghiu, manager cultural și membru în Consiliul Director UCIMR.

Proiectul Ana - Rozafa este organizatde Asociația UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România - în parteneriat cu Asociația Culturală Rrok Jakaj și cofinanțat de Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. Institutul Cultural Român nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Pe lângă proiectul Ana - Rozafa, UCIMR organizează evenimentele emblematice cu tradiție precum Festivalul ICon Arts, The Jazz Cave, CellEast, concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu, sau noul proiect MuziColine.

Despre UCIMR

Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan Gheorghiu, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este o organizație nonprofit de utilitate publică, care de aproape 3 decenii contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, atât pe plan național, cât și internațional. UCIMR susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse. Misiunea UCIMR este dezvoltarea peisajului cultural românesc prin promovarea valorilor artistice autentice. Asociația creează oportunități de afirmare dedicate tinerilor artiști, dar susține și activitatea artiștilor pensionari.

Acest proiect este cofinanțat de Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. Institutul Cultural Român nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.