Programul CANTEMIR // Larisa Crunțeanu își prezintă cel mai recent film la The Film Gallery Paris, cu sprijinul ICR

Artista Larisa Crunțeanu prezintă la Paris cel mai recent film, „A Stubbornly Persistent Illusion”, pe 18 septembrie, de la ora 19:30, la The Film Gallery Paris. Proiectul, realizat ca parte din inițiativa Asociației Copia Originală, pornește de la descoperirea unei role de film. Aflat într-un ghiveci prăfuit, într-un demisol și etichetat „Paris, iulie 2003”, acesta devine poarta către o reconstrucție onirică a orașului. Lumina aurie a apusului scaldă Place de la Concorde, iar privirea unei tinere misterioase urmărește figurile de piatră ale Fontaine des Fleuves. În depărtare, Turnul Eiffel strălucește ca într-un vis. Apoi, rola se destramă în fragmente: ecouri de povești, timp rupt, viziuni neterminate.

Filmul reimaginează aceste imagini găsite ca fiind începutul unei mișcări cinematografice underground fictive care a luat naștere în timpul verii catastrofale din 2003. Inspirat de lucrări precum The Last Days of New Paris de China Miéville, filosofia timpului în accepțiunea lui Henri Bergson și conceptul de chronopolitics al Donnei Haraway, proiectul combină realitatea, visul și materiale noi într-o arhivă instabilă, un univers cinematic în care trecutul refuză să rămână imobil și orașul se împotrivește reprezentării simple.

Seara de lansare va include, după proiecția filmului, o discuție în limba engleză între artista Larisa Crunțeanu și curatoarea Anja Lückenkemper. Prin această întâlnire la Paris, publicul va avea ocazia să descopere universul complex și fascinant al Larisei Crunțeanu, unde realitatea și ficțiunea se întrepătrund, iar orașul devine un teren de explorare a timpului, memoriei și visului.

Proiectul este realizat de Asociația COPIA ORIGINALA și co-finanțat de Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir, în parteneriat cu The Film Gallery Paris, Institutul Francez București, La Melle, F-Sides și Monogram Film.

Echipa extinsă a proiectului este formată din: Larisa Crunțeanu (artist), Dragoș Hanciu (director de imagine), Garush Melkonyan (producător executiv), Juana Mendez (actriță), Ligia Popescu (montaj), Alex Bălă (sound design), Katia Guzun (art director), Veronica Sereda (scenografie), Andra Dinu (management de proiect), Cristina Stoenescu (cercetare) și Ingrid Ene (manager de comunicare), precum și Tatiana Moise din partea The Film Gallery.

Practica Larisei Crunțeanu ca performer, artist video și colecționar de sunete este plasată între realitate și ficțiune, angajându-se într-un dialog deschis cu privitorul. A studiat Jurnalism (BA), Comunicare Politică (MA) și Fotografie și Imagine Dinamică (MA), iar în 2021 și-a susținut cu succes teza de doctorat la Universitatea Națională de Arte din București. Lucrările Larisei Crunțeanu creează contexte în care faptele și amintirile sunt reactivate, favorizând implicarea colectivă și apariția unor noi practici. Multe dintre proiectele sale reflectează asupra noțiunii de colaborare și asupra ideilor din spatele obiectelor și narațiunilor.

Lucrările Larisei au fost prezentate în instituții și bienale importante, precum Muzeul Național de Artă Contemporană din București, Kunsthalle Osnabrück, Biennale Matter of Art în Praga, Art Encounters Biennale în Timișoara, Bienala de la Varșovia, SAVVY Contemporary Berlin, Zacheta National Gallery of Art din Varșovia și Museu de Arte Brasileira (MAB FAAP) din São Paulo. În 2023, artista și-a publicat prima carte, „Protocols of Singularity”, la Dispozitiv Books.

Curatoarea și cercetătoarea Anja Lückenkemper locuiește la Berlin, iar practica ei se concentrează pe analiza prezentului în contextul său istoric și global, cu un interes special pentru producția și construcția cunoașterii. În prezent, urmează un doctorat curatorial bazat pe practică, intitulat „Botanic Fictions: On the Political Narratives of Plants”, la Zurich University of the Arts și University of Reading, abordând ecologiile critice, decolonialitatea și problemele extractivismului continuu. Anja este, de asemenea, co-inițiatoare și curatoare a platformei GOSSIP GOSSIP GOSSIP, care explorează potențialul performativ al „bârfei” ca strategie queer-feministă de rezistență, solidaritate și producție de cunoaștere. Experiența sa include colaborări internaționale, în contexte instituționale și non-instituționale, și o perioadă ca director artistic la Kunstverein Göttingen (2016-2017).

Acest proiect este co-finanțat de Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. Institutul Cultural Român nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Institutul Cultural Român finanțează anul acesta 20 de proiecte internaționale în cadrul Programului CANTEMIR 2025, cu tema „Cultura contează!”, pe patru continente, în 22 de țări. Bugetul total alocat este de 2.000.000 de lei. Programul CANTEMIR, prin mecanismul de cofinanțare, sprijină promovarea culturii române în mediul internațional și facilitează parteneriate între operatorii culturali români și instituții de prestigiu din străinătate.