PROGRAMUL CANTEMIR

Lansarea sesiunilor de finanţare 2009
Pe 4 martie s-a lansat ediţia 2009 a Programului CANTEMIR – program de cofinanţare al Institutului Cultural Român pentru acţiuni şi proiecte culturale desfăşurate în străinătate.
Obiectivele Programului CANTEMIR sunt creşterea vizibilităţii şi accesibilităţii culturii române pe pieţele străine şi încurajarea cooperării culturale la nivel internaţional.
Programul se adresează organizaţiilor din România şi din străinătate, şi artiştilor români, singuri sau ca parte a unui grup artistic (numai în cadrul SECŢIUNII FESTIVAL).
În 2009, bugetul total alocat proiectelor este de 2.450.000 RON.
Proiectele se pot încadra în trei secţiuni diferite, fiecare dintre acestea având obiective şi priorităţi de finanţare specifice:

SECŢIUNEA I – FESTIVAL/Culture by Request
SECŢIUNEA II – PROMOVARE/Culture to Go
SECŢIUNEA III – COOPERARE/Culture to Share

DOMENII ARTISTICE
Proiectele se pot înscrie într-unul sau mai multe dintre următoarele domenii: literatură, arte vizuale, arhitectură şi design, teatru, muzică, dans, film sau patrimoniu cultural.
PERIOADA DE DESFĂŞURARE A PROIECTELOR Pentru SECŢIUNILE PROMOVARE şi COOPERARE
Activităţile proiectului pentru care se solicită finanţarea se pot desfăşura începând cu 1 iunie a.c. (pentru proiectele evaluate în cadrul primei sesiuni) sau începând cu 1 august a.c. (pentru proiectele evaluate în cadrul celei de-a doua sesiuni) şi se pot finaliza până la 30 octombrie 2009.

Pentru SECŢIUNEA FESTIVAL
Activităţile proiectului pentru care se solicită finanţarea se pot desfăşura în perioada 6 aprilie - 27 noiembrie 2009.

TERMENE LIMITĂ PENTRU DEPUNEREA PROIECTELOR Pentru SECŢIUNILE PROMOVARE şi COOPERARE
• 6 aprilie a.c. (pentru prima sesiune de evaluare);
• 5 iunie a.c. (pentru a doua sesiune de evaluare);
Atenţie! Cea de-a doua sesiune de evaluare NU se organizează dacă fondurile disponibile au fost epuizate la prima sesiune.

Pentru SECŢIUNEA FESTIVAL – cu minimum o lună înainte de data participării la festival, dar nu mai târziu de 27 octombrie 2009.

VALOAREA MAXIMĂ A FINANŢĂRII
La Secţiunea FESTIVAL– 25.000 RON La Secţiunile PROMOVARE şi COOPERARE – 224.200 RON/50.000 EUR (finanţarea în EURO se acordă numai solicitanţilor din străinătate).

Finanţarea nerambursabilă nu se acordă pentru activităţi generatoare de profit.

DATE DE CONTACT Regulamentele celor trei secţiuni, precum şi documentele aferente acestora pot fi consultate şi descărcate de pe pagina de internet a programului www.programulcantemir.ro


Pentru detalii suplimentare ne puteţi contacta la
numerele de telefon +40317100639/+40317100608
sau ne puteţi scrie la adresa cantemir@icr.ro.