Primă lansare a volumului „Bizanț după Bizanț” de Nicolae Iorga în Republica Turcia

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul organizează luni, 8 decembrie 2025, ora 19.00, la sediul său din Conacul Mușurus Pașa, lansarea ediției în limba turcă a volumului „Bizanț după Bizanț” de Nicolae Iorga. Tradus în limba turcă de cercetătorul Ümit Eser și publicat la 29 septembrie 2025 de editura Gordium din Ankara, volumul reprezintă prima lansare oficială în Republica Turcia a acestei lucrări fundamentale a istoriografiei românești, înscriindu-se în strategia ICR Istanbul de consolidare a dialogului cultural româno-turc și de promovare a patrimoniului intelectual românesc în mediul academic și cultural local.

Fondată în 2024, Editura Gordium publică volume din domeniile științelor sociale și umaniste, organizate în trei serii tematice — Medievalia, Ottomanica și Historia Animalium — și urmărește standarde editoriale și academice înalte. Ediția „Bizans’tan Sonraki Bizans”, inclusă ca al doilea volum al seriei Ottomanica, pune la dispoziția publicului turc un text clasic ce analizează modul în care moștenirea bizantină a continuat să se manifeste mult după căderea Constantinopolului în 1453. Nicolae Iorga arăta că, deși Bizanțul a încetat să existe ca entitate politică, a supraviețuit ca formă de civilizație, influențând structurile administrative ale Imperiului Otoman, menținându-se prin tradiția și autoritatea Bisericii Ortodoxe și perpetuându-se în cultura, dreptul și mentalitățile societăților balcanice. În același timp, transferul textelor grecești către Occident în perioada Renașterii subliniază rolul decisiv al Bizanțului în articularea culturii europene moderne și în conectarea lumilor orientale și occidentale.

Invitatul serii, traducătorul Ümit Eser, este istoric specializat în spațiul otoman și balcanic. Absolvent al Departamentului de Istorie al Universității Orta Doğu Teknik, cu un masterat la Universitatea Sabancı și un doctorat obținut în 2016 la School of Oriental and African Studies (SOAS), University of London, a fost cercetător invitat la École des Hautes Études en Sciences Sociales (EHESS, Paris) în anii 2018, 2022 și 2023. A predat în Irlanda, Germania și Turcia, iar începând cu ianuarie 2026 va susține o serie de seminarii la University of British Columbia (Canada).

Evenimentul de la ICR Istanbul aduce în atenția publicului turc o lucrare esențială pentru înțelegerea relațiilor istorice dintre Bizanț, Imperiul Otoman și spațiul balcanic și oferă un cadru de dialog între cercetători, studenți și publicul interesat de istoria ideilor și de evoluțiile intelectuale din regiune.