Președintele ICR, la deschiderea Festivalului Europalia Indonezia de la Bruxelles

Președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, a participat la ceremonia de deschidere a Festivalului Europalia Indonezia care s-a desfășurat marți, 10 octombrie 2017, la Palatul Artelor Frumoase din Bruxelles, în prezența Familiei Regale a Belgiei, Regele Philippe și a Reginei Mathilde, a vicepreședintelui Indoneziei HE Jusuf Kalla, a miniștrilor de externe belgian Didier Reynders și a omologului său indonezian Retno L.P. Marsudi.

Festivalul Europalia Indonezia are loc în perioada 10 octombrie 2017 – 21 ianuarie 2018.

Participarea președintelui ICR la acest eveniment, de cel mai înalt nivel, a fost ocazia stabilirii unor noi contacte și legături cu oficiali belgieni și reprezentanți ai conducerii Europalia International și conturează un cadru prielnic pentru pregătirea și organizarea ediției Europalia România în anul 2019.

”Mă aflu azi la Bruxelles nu doar pentru a răspunde invitației primite de la organizatori, ci și cu un interes mult mai precis. Vreau să văd cu ochii președintelui ICR dar și ai artistului, cum se desfășoară o astfel de manifestare. Ca țară invitată de onoare la Europalia, în 2019, România va fi în situația de a organiza un eveniment similar. Festivalul este foarte important pentru România nu doar prin prisma anvergurii în sine a evenimentului, ci și prin poziționarea sa în timp. Participarea țării noastre la Europalia va începe în octombrie 2019 și va veni, cumva, în continuarea exercițiului președinției rotative a României la Consiliul Uniunii Europene, ceea ce înseamnă o prezență foarte puternică a României în capitala Belgiei, iar astfel de evenimente trebuie pregătite pe măsură.” a declarat la Bruxelles președintele ICR, doamna Liliana Țuroiu.

România a obținut în luna mai a anului trecut statutul de țară invitată de onoare la ediția din anul 2019 a festivalului, iar Acordul-cadru care stabilește termenii în care se va desfășura colaborarea dintre România și Europalia International a fost semnat între părțile române și belgiene în data de 14 septembrie 2017 la Bruxelles.

Europalia a debutat în 1969 și are un caracter multidisciplinar: arte vizuale, arte performative, muzică, film, literatură, educație culturală. Printre ţările invitate de onoare la ediţiile precedente s-au numărat: Italia (1969 şi 2003), Franţa (1975), Spania (1985), Portugalia (1991), Republica Cehă (1998), Polonia (2001), Federaţia Rusă (2005), R. P. Chineză (2009), Brazilia (2011), India (2013), Turcia (2015).

În cadrul vizitei la Bruxelles, doamna Liliana Țuroiu s-a întâlnit cu Comisarul European pentru Politică Regională, doamna Corina Crețu. Temele abordate de cei doi oficiali au vizat atragerea fondurilor europene pentru conservarea patrimoniului cultural, rolul culturii și al proiectelor din diferitele domenii artistice în dezvoltarea regiunilor și a orașelor, Sinaia fiind menționat de președintele ICR ca un model de bune practici în această privință. La întâlnire au participat domnul Claudiu Marin, directorul Direcției Relații Internaționale ICR, și doamna Carmen Ducaru, director adjunct ICR Bruxelles