Premiu de excelenţă pentru video design în cadrul Festivalului Internaţional New York Fringe 2011

Festivalul Internaţional New York Fringe a anunţat în seara zilei de 28 august 2011 premiile de excelenţă pentru spectacolele prezentate în festival. VJ Cinty Ionescu se numără printre câştigătorii din acest an, impresionând juriul, presa şi spectatorii cu designul video realizat pentru piesa Nils' Fucked Up Day de Peca Ştefan.
Un juriu independent alcătuit din 50 de profesionişti din domeniul teatrului i-au acordat VJ-ului Cinty Ionescu permiul de excelenţă pentru designul video al piesei Nils' Fucked Up Day. Această distincţie venită din partea criticii americane reprezintă o recunoaştere a activităţii artistei emergente Cinty Ionescu, dar şi a spectacolului în sine. Cinty este la a doua prezenţă într-un festival de teatru din New York – după ce a făcut video design şi VJ-ing live pentru spectacolul Concreţii din Underground Zero Festival (2010).

După participarea, în premieră, la ediţia din 2007 a Festivalul Internaţional New York Fringe cu spectacolele Bucharest Calling şi The Sunshine Play (ambele scrise de Peca Ştefan şi regizate de Ana Mărgineanu), Teatrul LUNI de la Green Hours a revenit la FringeNYC între 12 - 28 august 2011, cu spectacolul scris şi regizat de Peca Ştefan Nils' Fucked Up Day. Teatrul LUNI a fost astfel singurul teatru independent din Europa de Est prezent în cel mai amplu festival teatral din America de Nord, devenind o prezenţă constantă în manifestările teatrale din metropola americană după două participări la FringeNYC (2007, 2011) şi una la Undergroundzero Festival (2011, cu spectacolul Concreţii în regia lui Alexandru Mihăescu).

Institutul Cultural Român de la New York a sprijinit toate aceste prezenţe ale teatrului românesc la New York.

Cu toate că a fost descrisă de unii critici drept „cea mai obscenă piesă din teatrul românesc actual", Nils' Fucked Up Day a fost şi continuă să fie un cert succes de public, fiind primită foarte bine de critica newyorkeză. (mai multe detalii aici: http://icrny.org/community_detail-381.html).

Mix de multimedia, interactivitate şi jocuri ale limbajului, spectacolul propune o manieră incitantă de a privi lumea contemporană şi stereotipurile sale. Din distribuţie fac parte unii dintre cei mai talentaţi tineri actori ai scenei (independente şi oficiale) din Bucureşti – Radu Iacoban, Cătălin Babliuc, Mădălina Ghiţescu, Ilinca Manolache şi Tudor Aaron Istodor.

Mai multe detalii despre Cinty Ionescu la http://www.linkedin.com/profile/edit?trk=tab_pro

foto: Paul Bargetto