Premieră la ICR Paris : diplomă oficială de limba română pentru străini

Limba și cultura română vor fi promovate de Institutul Cultural Român sub stindardul Uniunii Europene la salonul Expolangues din Paris (14-17 ianuarie), cea mai mare manifestare anuală dedicată limbilor străine în Franța. UE este oaspetele de onoare al celei de a 27-a ediții a salonului Expolangues, care așteaptă peste 25000 de vizitatori la cele 200 de standuri reprezentând peste 60 de limbi.
La invitația comisarului european pentru multilingvism Leonard Orban
, fiecare țară din UE își va prezenta limba și cultura proprie. ICR Paris va asigura o lecție de limba română susținută de filologul Dan Culcer, care predă și cursurile săptămânale la sediul ICR (vineri 16 ianuarie de la ora 16), iar sâmbătă 17 ianuarie la ora 14h30 asociația Les chants valaques prezintă un spectacol de Cântece și dansuri din folclorul românesc. Sub îndrumarea interpretei de muzică populară și romanțe Marieta Bratu Palaghia, ansamblul asociației a susținut din 1991 aproape 900 de spectacole la Paris, în Franța și în străinătate. 

ICR Paris desfășoară un ambițios program de promovare a limbii române. Ïn luna februarie, va organiza prima sesiune de evaluare a cunoștințelor de română ca limbă străină, cu diplomă emisă de Institutul Limbii Române de la București. Această premieră pentru o instituție de reprezentare a României este un proiect pilot care ar putea fi preluat și de alte institute culturale din străinătate. Ea răspunde nevoii de a atesta cunoștințele de limba română cu o diplomă recunoscută pe plan internațional. Pe termen mediu, demersul are ca scop constituirea unei rețele de centre de examinare, după modelul diplomelor de limbă engleză (TOEFL), franceză (DALF), germană sau spaniolă.