„Poziţia copilului” a primit trofeul pentru cel mai bun film la Premiile Gopo 2014

Pozitia copilului a primit trofeul pentru cel mai bun film la Premiile Gopo 2014

Luni, 24 martie 2014, la Opera Naţională Bucureşti, a avut loc cea de-a opta ediţie a galei Gopo. Pelicula „Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat premiul pentru cel mai bun film, cea mai bună regie şi cel mai bun scenariu. Trofeul pentru cel mai bun film a fost primit de producătorul Ada Solomon şi de actriţa Luminiţa Gheorghiu, în absenţa regizorului Călin Peter Netzer. Premiul a fost înmânat de actriţa Olimpia Melinte.

Pelicula „Poziţia copilului” este o producţie Parada Film, în coproducţie cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, BMW Motor AG, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România. Promovarea filmului în România a fost sprijinită de Uniunea Cineaştilor din România (UCIN) şi Institutul Cultural Român (ICR).

Au mai fost nominalizate la categoria cel mai bun film la gala Premiilor Gopo: „Câinele japonez”, de Tudor Cristian Jurgiu, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, de Corneliu Porumboiu, „La limita de jos a cerului”, de Igor Cobileanski, şi „Rocker”, de Marian Crişan.

Filmul surprinde traumele sufocării copiilor prin dragoste şi amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. „Poziţia copilului” este o radiografie a traficului de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

În rolurile principale, de mamă şi fiu, joacă Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache. Din distribuţie mai fac parte Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov şi Tania Popa. Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer.

Premiul Gopo pentru cel mai bun film, în anul 2013, a fost acordat lungmetrajului „Toată lumea din familia noastră", în regia lui Radu Jude.

În anul 2013, Institutul Cultural Român din Berlin a susţinut prezenţa filmului românesc la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, unde pelicula „Poziția copilului“, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost premiată cu Ursul de Aur, fiind astfel primul lungmetraj românesc din istoria cinematografiei care a luat premiul cel mare al Festivalului.