PlastX sau noul val al muzicii experimentale româneşti, la Art Café-Casa Avramide

Vineri, 19 iulie 2013, ora 20.30, Institutul Cultural Român - Filiala Tulcea, Centrul Cultural ,,Jean Bart” şi Institutul de Cercetări Eco-Muzeale vă invită, în incinta Art Cafe-Casa Avramide, la un Jam Session realizat de grupul avant-garde jazz PlastX. Intrarea la eveniment este gratuită.

În noiembrie 2011, grupul ia fiinţă la iniţiativa lui Jak Eduard Neumann, după o sesiune de improvizaţie în clubul La Scena din Bucureşti.
Avant-garde jazz (cunoscut şi sub numele de avant-jazz) e un stil muzical bazat pe improvizaţie, care combină muzica avant-garde cu jazz-ul. Avant-jazz sună deseori foarte asemănător cu jazz-ul liber. Cu toate că există o depărtare sesizabilă a acestuia din zona de influenţă a armoniilor tradiţionale, are totuși o structură predeterminată, pe baza căreia improvizaţia îşi face simţită prezenţa. Partitura poate fi scrisă notă cu notă, parţial sau chiar deloc. Această trăsătură modernă a actului artistic muzical face ca spectacolul să fie viu, să se petreacă ,,aici şi acum”, iar reprezentaţiile să nu fie identice. PlastX încearcă o redefinire a curentului Avant-garde Jazz, un mix stilistic între progressive, free jazz, experimentând o fuziune între zona clasică si cea contemporană, plecând de la teme de influenţă folclorică. Pe de altă parte, abordarea modernă a problemelor compoziţionale este reprezentată de sunetul instrumentelor clasice, în combinaţie cu cele ale instrumentelor electro-acustice şi electronice. Grupul reinventează, de cele mai multe ori, forme complexe de exprimare şi de expresie artistică, utilizând proiecții multimedia, performance performing.

Performing arts reprezintă forme de manifestare a artei conceptuale prin care executanţii îşi utilizează trupul sau vocea în vederea dezvoltării limbajului artistic. Conceptul de performing arts a fost folosit pentru prima dată în 1711.

Pornind pe această direcţie nemaiîntâlnită în peisajul muzical românesc, formaţia a realizat primele trei concerte experimentale în clubul La Scena, la sfârșitul anului 2011. La începutul anului 2012, membrii grupului sunt invitaţi în Blue-Festival Bucuresti, evoluând apoi în mai multe spaţii de gen din Capitală şi din ţară.

Formaţia Plastx:
Jak Eduard Neumann – Saxofon, Drum Machine
Vasile Drăgușanu – Chitară, voce
Christian Teodoru-Ilie – Pian