Lungmetrajul Periferic, în regia lui Bogdan George Apetri, va fi prezentat la cea de-a patra ediție a First Film Festival, China. Festivalul, dedicat regizorilor debutanți, se desfășoară în perioada 26 octombrie – 9 noiembrie 2011 în cinci mari oraşe din China: Beijing, Shanghai, Tianjin, Nanning şi Jinan. Programul include cincizeci de titluri, care vor fi proiectate în universități.
Cu sprijinul Institutului Cultural Român, regizorul Bogdan George Apetri va fi prezent la cele trei proiecții ale filmului Periferic, programate pe 30 octombrie 2011 (Beijing Foreign Studies University), 1 noiembrie 2011 (Guangxi University, Nanning) și 3 noiembrie 2011 (Shandong Normal University, Jinan).
Periferic a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, în cadrul căruia Ana Ularu a primit Prix Boccalino de la Presse – premiul criticii elveţiene pentru cea mai bună actriţă. Filmul a mai primit Premiul special al juriului pentru scenariu şi Premiul FIPRESCI la Festivalul de Film de la Varşovia, dar și Premiul FIPRESCI la Festivalul Internațional de la Viena.