Patrimoniul Mondial Unesco din România, prezentat la Sevilia printr-o expoziție de fotografie

Expoziţia Patrimoniul Mondial Unesco din România, semnată de fotograful Florin Andreescu, a fost vernisată, pe 1 iulie, la  sediul Primăriei din Sevilia,  în prezenţa domnului Bogdan Mihai Stănescu, Consulul general al României la Sevilia, și a reprezentanţilor Primăriei din Sevilia. Deschisă până pe 14 iulie 2019, expoziția prezintă raritatea și frumusețea monumentelor istorice și de cult românești incluse în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, din perspectiva artistică a fotografului român. Publicul va avea ocazia să reflecteze asupra prezentului, dar și asupra trecutului siturilor culturale românești și să descopere valorile cultural identitare românești surprinse și încadrate atât de spectaculos de ochiul profesionist al lui Florin Andreescu. Aceasta expoziţie oferă o imagine revelatoare de ansamblu a patrimoniului cultural românesc.

Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român de la Madrid, împreună cu Consulatul General al României la Sevilia, în colaborare cu Primăria din Sevilia.

Florin Andreescu este membru din 1981  al Asociaţiei Artiştilor Fotografi (AAF) din România şi desfăşoară activitate fotografică de fotoclub, cu participări la saloane fotografice din ţară şi din străinătate. În 1991 primeşte distincţia AFIAP (Artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică). Din 1990 se dedică fotografiei profesionale, mai întâi jurnalismului, apoi fotografiei publicitare şi editoriale. Din 1999 pune bazele editurilor Ad Libri şi Ad Stock, specializate în editarea de albume fotografice şi cărţi turistice.