În seria proiectelor de colaborare cu institutele culturale europene din New York în cadrul platformei EUNIC şi a proiectelor de promovare a literaturii române în SUA, ICRNY va participa pentru prima dată la festivalul european „New Literature from Europe", ce se desfăşoară în fiecare toamnă la New York.
Cea de-a şaptea ediţie a festivalului „New Literature from Europe" are ca temă „Haunting the Present" şi va reuni scriitorii Philippe Claudel (Franţa), Kirmen Uribe (Spania), Jenny Erpenbeck (Germania), Gerhard Roth (Austria), Milos Urban (Cehia), Olga Tokarczuk (Polonia), Antonia Arslan (Italia) şi Gabriela Adameşteanu (România). Gabriela Adameşteanu, o remarcabilă scriitoare şi jurnalist politic, va prezenta primul său roman tradus în limba engleză, "Wasted Morning / Dimineţa pierdută" (traducător Patrick Camiller).
Alături de o serie de lecturi publice şi mese rotunde din cadrul festivalului, revista „Words Without Borders" va publica în numărul său din noiembrie 2010 un dosar destinat acestuia, ce va include fragmente din doi dintre autorii prezenţi în festival, printre care Gabriela Adameşteanu, asigurându-se astfel o mai mare vizibilitate atât festivalului, cât mai ales autorului român.
În plus, în cadrul preşedenţiei EUNIC USA New York, deţinută de către ICR New York, ICRNY a propus unor autori şi jurnalişti americani să realizeze o serie de articole despre principalele proiecte europene organizate de EUNIC New York, acestea urmând să fie fie disponibile online atât pe situl fiecărui institut, cât şi cel al EUNIC New York.
Festivalul este co-organizat de Goethe Institut, Serviciile Culturale ale Ambasadei Franţei, Centrul Ceh, Forumul Cultural Austriac, Institutul Polonez, Institutul Cultural Român şi Institutul Cervantes din New York, în parteneriat cu Center for Fiction/Mercantile Library, Words Without Borders şi Librăria McNally-Jackson din New York.
MARŢI, 16 noiembrie, 7:00 pm
Lecturi publice cu participarea autorilor invitaţi McNally Jackson Bookstore
52 Prince St., New York, NY 10012
MIERCURI, 17 noiembrie, 3:00 pm
Masă rotundă despre traducerile literare cu participarea lui Jenny Erpenbeck şi Philippe Claudel CUNY Graduate Center
365 Fifth Avenue, New York, NY 10016
MIERCURI, 17 noiembrie, 6:30 pm & 7:45pm
Masă rotundă cu participarea autorilor invitaţi The Center for Fiction
17 East 47th Street, New York, NY 10017
JOI, 18 noiembrie, 7:00 pm
Lecturi publice cu participarea autorilor invitaţi, urmate de o recepţie
Czech Center
321 East 73rd Street, New York, NY 10021
INTRAREA LIBERĂ la toate evenimentele