Participare românească la festivalul internațional de artă urbanăWalk&Talk 2018

În perioada 29 iunie – 14 iulie 2018 va avea loc la Ponta Delgada, Insulele Azore, a opta ediție a festivalului internațional de artă urbană Walk&Talk, organizat de Asociația Anda&Fala – Interpretação Cultural. La invitația organizatorilor portughezi și cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Lisabona, România va fi reprezentată anul acesta de cineasta Diana Vidrașcu, care va participa în perioada 4 – 14 iulie 2018. În cadrul festivalului, Diana Vidrașcu va realiza un film artistic despre aspecte ale vieții insulare din Azore și va susține o serie de prelegeri despre imaginea de film pe peliculă și technicile alternative de developare.

Diana Vidraşcu (1987), director de imagine și regizor de film, a absolvit în 2009 secţia Imagine de film a Universității Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“, Bucureşti şi masteratul aceleiaşi facultăţi în 2011, cu o lucrare despre „Cinéma Vérité și imaginea filmului realist”. Incepând din 2013 s-a stabilit la Paris, Franța, unde lucrează la proiecte internaționale de film, reclame și videoclipuri muzicale. Printre aceastea se numără filmele ei ca regizor: What Time is Made Of (2017), Gylfaginning (2017) și Silence of the Sirens (2018), care au fost prezentate în festivaluri ca BFI London Film Festival Experimenta, Coté Court Pantin, BIEFF Experimental Film Festival Bucharest, Camera Obscura – San Francisco USA, Festival De Cine Experimental De Bogotá – Colombia, Process Film Festival - Riga, etc. Având un portofoliu dezvoltat în zona filmului experimental și de artă contemporană, printre colaborările cu artiști internaționali se numără filmele semnate de: Louis Henderson, Emilija Skarnulyte, Julien Crépieux, Ulla von Brandenburg, Peter Snowdon iar în România a lucrat cu Radu Muntean, Alex Baciu și Radu Gabrea.

Walk&Talk este un festival internațional de artă urbană care reușește să transforme anual insula São Miguel într-o scenă privilegiată pentru arta contemporană. Aflat la cea de-a opta sa ediție, evenimentul propune o gamă largă de manifestări artistice în spații publice și un program dinamic de expoziții, muzică, performance, dans, laboratoare și rezidențe, ateliere de lucru și întâlniri tematice. Caracterizat, esenţialmente, prin reprezentări artistice stradale, Festivalul Walk&Talk a condus la crearea unei comunităţi artistice în Azore şi a transformat insula São Miguel într-un muzeu deschis de artă contemporană, cu diverse şi prestigioase intervenţii artistice internaţionale.