- 31 October 2019
- Etikett Festivalul european de animaţie REX 2019
România va fi și în acest
an prezentă la festivalul de animaţie europeană REX (Recent Experimental Shorts),
un program dedicat scurtmetrajelor experimentale recente din ţările
participante, aflat la cea de-a cincea ediţie consecutivă. Festivalul, care se desfășoară în
perioada 31 octombrie – 3 noiembrie la mai multe cinematografe din Stockholm,
este organizat de către Asociația Festivalul de Animație REX, în colaborare cu
clusterul EUNIC Stockholm și cu cinematografele Zita și Capitol, cu sprijinul
municipalității orașului Stockholmși
al Institutului de Film Suedez.
Programul de anul acesta al festivalului cuprinde o colecție variată și plină de culoare de filme din 16 țări europene - comedii, povești de dragoste și filme pentru copii - care relevă creativitatea și talentul reflectate pe scena artei animației contemporane. Astfel, festivalul prezintă publicului suedez peste 80 de filme animate: deopotrivă scurtmetraje și lungmetraje, realizate în diferite stiluri și tehnici de animație. În plus, pe lângă proiecțiile de filme pentru amatorii genului de toate vârstele, festivalul va cuprinde și o secţiune de întrebări și discuţii pe tema filmului de animaţie contemporan şi a rolului acestuia în cinematografia europeană.
Festival de Animație Europeană REX 2019 reprezintă un parteneriat între 13 institute europene și ambasade din Suedia: Ambasada Austriei, Ambasada Greciei, Ambasada Republicii Slovacia, Ambasada Spaniei, Centrul Ceh, Instituto Camões, Instituto Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Finlandez, Institut français de Suède, Goethe-Institut, Institutul Polonez și Institutul Ucrainean.
În festival vor fi proiectate 3 scurtmetraje de animaţie româneşti, toate
realizate recent de tineri şitalentaţi animatori: Telefonul / The Call deAnca Damian (2018), Monstrul / Monster
de Laura Pop (2018) şi Opinci (2019) de Anton Groves & Damian
Groves.
Participarea ICR Stockholm la ediția din acest an a Festivalului de Animație REX este realizată cu sprijinul departamentului EUNIC din cadrul Institutului Cultural Român.
- 31 octombrie - 3 noiembrie 2019
- Cinematograful Zita din Stockholm, Cinematograful Capitol din Stockholm
Mai multe informații despre program aici: https://rexanimation.se/program/