- 30 September 2024
- Etichete ICR Institutul Cultural Art Circle Slovenia
Institutul Cultural Român prin Direcția Relații Internaționale, alături de Ambasada României în Republica Slovenia sprijină participarea artistelor Adriana Băloiu, Anca Boeriu și Cristina Chirilă la Ferstivalul Internațional de artă vizuală Art Circle, inițiativă slovenă dedicată artiștilor plastici și curatorilor profesioniști, care se va desfășura în perioada 5-12 octombrie.Evenimentul este organizat de Asociația Culturală KUD Manifest.
În acest an, proiectul îi va reuni, în cadrul taberei de creație găzduite la Villa Vitovje, în perioada mai sus menționată, pe artiștii români: Cristina Chirilă, Adriana Florea Băloiu, Anca Boeriu - artiste din generații diferite, cu forme de forme de expresie foarte personale care acoperă un vast traseu, de la figurativ la abstract.
Artiștii români vor participa alături de colegi din Austria, Brazilia, Republica Cehă, Ungaria, Mexic, Slovacia, Serbia, Turcia și Slovenia la sesiunea de toamnă a Festivalului care se va încheia cu o expoziție comună vernisată vineri, 11 octombrie 2024, la Galeria Lokarjeva din localitatea slovenă Ajdovscina.
Cea de-a patra participare consecutivă a României la proiectul internațional Art Circle reprezintă o oportunitate importantă de promovare a diplomației noastre culturale în spațiul de reședință, prin prisma multitudinii de evenimente/expoziții care urmează a fi realizate de Art Cirvle în anul 2025, în care orașul sloven Nova Gorica va prelua ștafeta de Capitală Culturală Europeană/CCE. Deși deținătoarele titulaturii de CCE sunt orașele Nova Gorica (din Slovenia) și Gorizia (din Italia), zona CCE va cuprinde în partea sloevenă Valea Vipava, Valea Soca, Goriska Brda, platourile Trnovo și Banjsice și o parte din Kras, exact regiunile unde sunt localizate ambasadele culturale Art Circle. Astfel, lucrările realizate de-a lungul celor 4 ani de artiștii români în cadrul proiectului și incluse în colecția Art Circle vor fi expuse cu prilejul numeroaselor evenimente care vor fi organizate în contextul CCE 2025.
Participarea României la acest eveniment este posibilă și cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Ambasadei României din Slovenia.
Adriana Florea Băloiu esteartist vizual, fondator şi curator al platformei de artă contemporană Go Art Projects şi al galeriei Go Contemporary. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Pictură Bucureşti din 2015, manager coordonator al Art Safari Kinder Bucureşti din aprilie 2023 și fondator, profesor de desen şi pictură Go Art Kids Corbeanca din anul 2020.
Cristina Chirilă este artist vizual cu o experiență de peste 7 ani în publicitate și cinematografie, specialist în probleme de comunicare și producție audio-video, cu o preocupare pentru o filosofie a imaginii picturale, dar și pentru abordări instalaționiste și practici individuale înscrise noilor medii. Activează în prezent ca asistent galerist la Annart Gallery din București. A fost coordonator al unor proiecte expoziționale în cadru UNARTE, dar colaborează și cu alte spații independente sau alternative.
Anca Boeriu s-a născut în anul 1957 în localitatea Pucioasa, jud. Dâmbovița. În anul 1982 a absolvit secția Grafică la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, iar din anul 2008 este Doctor în Arte Vizuale. În prezent este lector la Universitatea Națională de Arte din București, secția Grafică. Anca Boeriu este membru U.A.P din 1999 și din 2016 este Președinte Filiala de Grafică București, membru fondator in Asociația Internațională Prietenii Muzeului Național de Artă al Romaniei, membru al Asociației Internaționale MitOst Germania, delegat pentru Romania al Trienalei de Gravură de la Chamallier, Franța, iar din anul 2014 este inițiatorul și coordonatorul BIPB-Bucharest International Print Biennale. Dintre premiile primite menționăm premiul UAP pentru Curatoriat în anul 2017, iar în anul 2014 Premiul pentru Grafică.