"Orient Express" - teatru şi muzică românească la Stuttgart

În perioada 9 - 19 iulie are loc la Stuttgart ultima etapă a proiectului de teatru itinerant "Orient Express", organizat de Schauspiel Stuttgart, susținut şi de Institutul Cultural Român "Titu Maiorescu" din Berlin.
În cadrul acestui turneu, cu susținerea ICR Berlin, Teatrul Național din Craiova va reprezenta România cu spectacolul Occident express al dramaturgului român Matei Vişniec, scrisă special pentru proiectul „Orient Express". Piesa vorbeşte despre tren ca o parte importantă în istoria poporului nostru în ultimul secol. Reprezentaţiile vor avea loc pe data de 16 și 18 iulie, începând de la ora 19.30, în gara portului din Stuttgart. Spectacolul din 16 iulie va fi urmat de un concert în aer liber al formației Vama, de la ora 21.00.
Orient Express este un proiect teatral internațional, a cărui itinerare prin mai multe țări europene se face prin intermediul unui tren transformat într-o scenă pe roți. Începând din luna mai 2009 acest tren-teatru a călătorit prin Europa pe urmele Orient Express-ului de odinioară. Punctul de plecare al trenului a fost Ankara (Turcia). După escale la Istanbul, București, Craiova şi Timişoara, mai apoi în Novi-Sad (Serbia), Zagreb (Croația), Ljubljana și Nova Gorica (Slovenia), Spoleto și Vicenza (Italia), precum şi Freiburg (Germania), trenul a ajuns în stația finală, Stuttgart, în luna iulie 2009.

Contact:
Andreea Dincă
Tel. +49 (030) 89061987