ON AIR. TEATRU RADIOFONIC în cadrul FNT 2017

Ca în fiecare an, colaborarea dintre Festivalul Naţional de Teatru şi Societatea Română de Radiodifuziune este una de excepţie, justificând pe deplin titlul de „Partener de Tradiţie” pe care Radioul public şi l-a căpătat de-a lungul timpului.

Pe lângă programele comune şi mediatizarea de mare anvergură prin cele patru posturi principale ale Radio România (Actualităţi, Cultural, Internaţional, Bucureşti FM), Redacţia TEATRU a SRR oferă în perioada de desfăşurare a FNT un adevărat festival în Festival, prin difuzarea în întreaga ţară a 42 de producţii realizate de Teatrul Naţional Radiofonic. Spiritul Thaliei va pătrunde astfel în fiecare casă, dând efervescenţei teatrale ce va cuprinde Capitala între 20 și 30 octombrie o anvergură literalmente naţională.

Anul acesta, selecţia pieselor de teatru radiofonic propusă se conturează în jurul personalităţii celui căruia îi este dedicată cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru: actorul Victor Rebengiuc.

Fără îndoială că una dintre cele mai importante şi mai semnificative prezenţe artistice, la Teatrul Naţional Radiofonic, este, de mai multe decenii încoace, aceea a maestrului Victor Rebengiuc.

Cinstim opera lui Victor Rebengiuc! – acesta este genericul simbolic, sub care se desfăşoară programele teatrale radiofonice, spectacolele sonore, al căror protagonist este marele actor, pe toată durata Festivalului Naţional de Teatru. Talentul său copleşitor, uriaşa disponibilitate a mijloacelor artistice, capacitatea de a conferi culoare şi autenticitate celor mai diverse stări, situaţii, întâmplări, au făcut ca Victor Rebengiuc să fie distribuit, în spectacolele radiofonice, încă de la începuturile sale actoriceşti, întruchipând, doar prin inflexiunile glasului, împletite cu tăceri pline de semnificaţii ori cu emoţii nerostite, zeci şi sute depersonaje, făcându-le să trăiască în mintea şi-n sufletul ascultătorilor... Eroi de prim-plan, din diferite zone ale dramaturgiei româneşti şi universale, tipologii de facturi deosebite au căpătat realitate sonoră, prin măiestria fără egal a lui Victor Rebengiuc, prin atenţia la valoarea cuvântului rostit, prin jocul său profund, implicat, nuanţat... De aceea, cinstim azi şi mereu opera lui Victor Rebengiuc şi-i aducem, prin programele teatrale pe care le-am gândit, spre a fi difuzate la Radio România în această perioadă, un semn de adâncă preţuire, de mare respect şi de nesfârşită iubire.” (Atila Vizauer – redactor-şef al Redacţiei TEATRU – Radiodifuziunea Română)

Iată şi programul producţiilor de teatru radiofonic ce vor fi difuzate pe frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Actualităţi, între 20 – 29 octombrie 2017, în cadrul FNT:

ON AIR. TEATRU RADIOFONIC (Cinstim opera lui Victor Rebengiuc!)

Sâmbătă, 21 octombrie

09.00 Radio România Cultural- Prinţesa Curcubeu, de Maurice Baring, Traducerea şi dramatizarea: Adina Bardaş, Regia artistică: Vasile Manta – (2017), 

14.00 Radio România Cultural - Toţi cei care cad, de Samuel Beckett, Traducerea: Carmen Suzana Cismaş, Regia artistică: Attila Vizauer – (2006)

Duminică, 22 octombrie

09.00 Radio România Cultural- Piticul bucătar de Wilhelm Hauff, Adaptarea liberă: Sanda Socoliuc, Regia artistică: Vasile Manta – (2003), 

14.00 Radio România Cultural-  Călina roşie, de Vasili Sukşin, Dramatizarea radiofonică: Paul Tumanian, Regia artistică: Leonard Popovici – (1991)

19.00 Radio România Cultural - O zi din după amiaza lumii, de William Saroyan, Dramatizarea radiofonică: Liliana Ursu, Regia artistică: Leonard Popovici– (1987)

Luni, 23 octombrie

00.30 Radio România Cultural,-  Macbeth, de William Shakespeare, Adaptarea şi regia artistică: Titel Constantinescu – (1990)

5.00 Radio România Cultural Biografia unei capodopere. - Maurice Ravel: Bolero, Scenariul radiofonic: Eugen B. Marian, Regia artistică: Dan Puican – (1983)

21.00 Radio România Cultural A fost odată ca niciodată. Victor Rebengiuc vă spune o poveste la Radio România Cultural: Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, de Petre Ispirescu

22.30 Radio România Cultural Teatru radiofonic serial (ep.1) – Biografia, un joc, de Max Frisch, Adaptarea radiofonică: Paul B. Marian, Regia artistică: Dan Puican – (1990)

23.05 Radio România Actualităţi - Alexandru Lăpuşneanu, de Mihai Eminescu, Adaptarea radiofonică: Georgeta Răboj, Regia artistică: Vasile Manta – (2005)

Marţi, 24 octombrie

00.30 Radio România Cultural - Mercier şi Camier, de Samuel Beckett, Adaptarea şi traducerea: Constantin Abăluţă, Regia artistică: Cristian Munteanu– (1993)

05.00 Radio România Cultural - Biografii, memorii. Joseph von Sternberg, Scenariul radiofonic: Cristina Corciovescu, Regia artistică: Dan Puican – (1983)

19.00 Radio România Cultural - Biografii, memorii. Nicolae Steinhardt: Jurnalul fericirii, Scenariul radiofonic şi regia artistică: Cezarina Udrescu – (1998)

20.00 Radio România Cultural - Vă place Brahms? de Françoise Sagan, Dramatizarea şi regia artistică: Leonard Popovici– (1989)

21.00 Radio România Cultural - A fost odată ca niciodată. Victor Rebengiuc vă spune o poveste la RRC: Băiatul care a înţeles ce este frica – poveste din folclorul turcesc

22.30 Radio România Cultural Teatru radiofonic serial (ep.2) – Biografia, un joc, de Max Frisch, Adaptarea radiofonică: Paul B. Marian, Regia artistică: Dan Puican – (1990)

23.05 Radio România Actualităţi - Moartea unui comis voiajor, de Arthur Miller, Traducerea şi adaptarea: Alf Adania, Regia artistică: Dinu Negreanu – (1960)

Miercuri, 25 octombrie

00.30 Radio România Cultural- Pe aripile vântului, de Margaret Mitchell, Dramatizarea: Nicolae Neagoe, Regia artistică: Dan Puican – (1987)

05.00 Radio România Cultural Biografii, memorii. - George Niculescu-Basu, Scenariul radiofonic: Elena Petrovici şi Constantin Teodori, Regia artistică: T. Constantinescu – (1984)

21.00 Radio România Cultural, A fost odată ca niciodată. Victor Rebengiuc vă spune o poveste la Radio România Cultural: Câinele negru din pădurea sălbatică– poveste din folclorul irlandez

22.30 Radio România Cultural - Teatru radiofonic serial (ep.3) – Biografia, un joc. de Max Frisch, Adaptarea radiofonică: Paul B. Marian, Regia artistică: Dan Puican – (1990)

23.05 Radio România Actualităţi, Vedere de pe pod, de Arthur Miller, Adaptarea: Răzvan Ionescu, Regia artistică: Leonard Popovici– (1985)

Joi, 26 octombrie

00.30 Radio România Cultura, Regele gol, deEvghenii Şvar, Traducerea: Doina Criş şi Ion Vărădeanu Adaptarea radiofonică: Vasile Manta Regia artistică: Leonard Popovici– (1990)

05.00 Radio România Cultural Biografii, memorii. - Bogdan Petriceicu Haşdeu Scenariul radiofonic: Nicoleta Toia, Regia artistică: Cristian Munteanu – (1974)

19.00 Radio România Cultural O noapte furtunoasă, de I.L.Caragiale, Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Alexa Visarion – (1974)

21.00 Radio România Cultural A fost odată ca niciodată. Victor Rebengiuc vă spune o poveste la Radio România Cultural: Cagliusode Gianbattista Basile

22.30 Radio România Cultural Teatru radiofonic serial (ep.4) – Biografia, un joc, de Max Frisc, Adaptarea radiofonică: Paul B. Marian, Regia artistică: Dan Puican – (1990),
23.05 Radio România Actualităţi - Scrisoarea, de Nataşa Tanska, Traducerea: Jean Grosu Coloana sonoră şi regia artistică: Vasile Manta – (2005) Vineri, 27 octombrie
00.30 Radio România Cultural,  Ultima etapă, de Maria Erich Remarque Adaptarea: Laurenţiu Fulga Traducerea: Laurenţiu Fulga şi Al. Dobre Regia artistică: Mihai Zirra – (1956)

05.00 Radio România Cultural Biografii, memorii. Niccolo Paganini Scenariul radiofonic: Radu Gheciu Regia artistică: Dan Puican – (1982)

21.00 Radio România Cultural A fost odată ca niciodată. Victor Rebengiuc vă spune o poveste la Radio România Cultural: Căpcăunul păcălit– poveste populară grecească

22.30 Radio România Cultural - Sherlock Holmes şi cei şase napoleoni, de Arthur Conan Doyle, Dramatizarea: Eugen B. Marian Regia artistică: Dan Puican – (1982)

23.05 Radio România Actualităţi - Egoistul, de Françoise Dorin Adaptarea radiofonică: Angela Plati Regia artistică: Dan Puican – (1990)

Sâmbătă, 28 octombrie

00.30 Radio România Cultural Deşertul tătarilor, de Dino Buzzati, Adaptarea radiofonică: Catinca Muscan Regia artistică: Cristian Munteanu – (1991)

05.00 Radio România Cultural Biografia unei capodopere. Filmul Vrăjitorul din Oz, de Victor Fleming, Scenariul radiofonic: Cristina Corciovescu Regia artistică:Titel Constantinescu – (1984)

09.00 Radio România Cultural Pasărea galbenă Scenariul radiofonic: Ana Ripka Rus, după un basm suedez Regia artistică: Vasile Manta – (2002)
14.00 Radio România Cultural, Măsură pentru măsură, de William Shakespeare Adaptarea şi regia artistică: Titel Constantinescu – (1984)

Duminică, 29 octombrie

00.30 Radio România Cultural Omor în catedrală, de T.S. Eliot. Traducerea şi adaptarea radiofonică: Dan A. Lăzărescu Regia artistică: Titel Constantinescu – (1993)

05.00 Radio România Cultural Biografia unei capodopere. Camil Petrescu: Jocul ielelor Scenariul radiofonic: Constantin Paraschivescu Regia artistică:Cristian Munteanu – (1975)

09.00 Radio România Cultural - Cei trei fii de împărat şi porunca părintească, de Ion Luca Caragiale Regia artistică: Vasile Manta – (2012) Frumoasa Aşenel, de Fraţii Grimm, Dramatizarea: Vasile Mănuceanu – (1972)

14.00 Radio România Cultural - Micuţele păsărele, de Eugene Labiche, Adaptarea radiofonică: Leonard Efremov, Regia artistică: Silviu Jicman – (1984)

19.00 Radio România Cultural Inimă de câine, de Mihail Bulgakov, Traducerea: Gabriela Abăluţă, Dramatizarea radiofonică: C-tin Abăluţă, Regia artistică: Mihai Lungeanu – (1994)

Vă aşteptăm în Festivalul Naţional de Teatru!

..................................................................................................................................................................................

Relaţii presă FNT 27 septembrie 2017 Pompilius Onofrei Mobil: 0744 346 720 Pamela Bojog-Pricopie Mobil: 0735 156 983 Mail: pamela@uniter.ro

UNITER George Enescu 2-4, Bucuresti, Tel: 021/ 315 36 36, 021/ 313 42 78, Fax: 021/ 315 00 48


FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 27-a, EDIŢIE DESFĂŞURATĂ SUB ÎNALTUL PATRONAJ AL PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI, 20 – 30 octombrie 2017

Organizatori, parteneri

PRODUCĂTORI:  UNITER – Uniunea Teatrală din România, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti

PROIECT CULTURAL FINANŢAT MINISTERUL CULTURII: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

CO-PRODUCĂTORI:  Primăria Municipiului Bucureşti PRIN ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti

SPONSOR PRINCIPAL:  BRD

PARTENERI: ICR- Institutul Cultural Român, ITI / Institutul Internaţional de Teatru

EVENIMENT REFLECTAT DE: Televiziunea Română

PARTENER DE TRADIŢIE: Societatea Română de Radiodifuziune, RFI

PARTENER MEDIA PRINCIPAL ADEVĂRUL

SPONSORI: Farmexim, Domeniile Blaga

MAŞINA FNT Mercedes Benz

CU SPRIJINUL: MOL România

EVENIMENT VĂZUT DE: Radio Guerrilla

PARTENERI INSTITUŢIONALI:  Teatrul Odeon, Teatrul „L.S. Bulandra”, Teatrul „C.I. Nottara”, Teatrul ACT, Teatrul Metropolis, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie, Teatrul Excelsior, Teatrul „Ion Creangă”, Centrul de Teatru Educaţional Replika, Linotip - Centru Independent Coregrafic, Teatrul de Artă, Teatrul LUNI de la Green Hours, Teatrelli - Creart, Spice Pub & Club, Ateneul Român, Fundaţia Lowendal, Muzeul Colecţiilor de Artă, Kube Mussette, Artmark

PARTENERI CULTURALI: SMART FM, Radio Clasic

PARTENERI MEDIA INTERNAŢIONALI: Radio Europa Liberă, Deutsche Welle

PARTENERI MEDIA: Marie Claire, Harper’s Bazaar, Femeia, Cosmopolitan, Beau Monde Style, Ziarul Metropolis, Phoenix Media, MediaTrust, Alist Magazin, Unica, Avantaje, Psychologies