„O enciclopedie a Marii Uniri“, volum apărut la Editura ICR

Coordonatori: Ioan Bolovan, Gheorghe Iacob, Gheorghe Cojocaru

Editura Institutului Cultural Român, 2018

„Nivelul de dezvoltare al unei culturi a fost şi încă mai este dat, printre altele, de numărul şi calitatea instrumentelor de lucru create. Enciclopediile, dicţionarele generale şi tematice, colecţiile de documente, publicaţiile periodice intrate în conştiinţa publică, mai nou bazele de date etc. reprezintă nu numai stadiul atins de o naţiune în cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea culturală, dar şi premisele unei corespunzătoare educaţii a generaţiilor viitoare. Tocmai de aceea, iniţiativa Institutului Cultural Român ca în anul Centenarului să fie elaborată o enciclopedie a personalităţilor care au avut un rol major în realizarea statului naţional unitar român în anul 1918 vine să confirme importanţa trecutului şi dezvoltarea identităţii unei naţiuni. (…)

Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România, în cursul anului 1918, îşi are originea în efortul comun al mai multor generaţii, care au inclus persoane, dar şi asociaţii, ce prin acţiuni constante şi complexe, în timp, au reuşit să menţină individualitatea naţională românească din provinciile aflate sub dominaţie străină, să educe masele în spirit liberal-democratic şi naţional. (…)

Fie că sunt personalităţi arhicunoscute, fie că au rămas, pe nedrept, în penumbra istoriei, cu toţii au făcut posibilă organizarea, desfăşurarea, recunoaşterea şi, mai apoi, consolidarea Unirii. De la monarhii şi premierii din acea vreme, la miniştrii şi politicienii mai însemnaţi, comandanţii de armate, ofiţerii şi subofiţerii cu merite deosebite în Primul Război Mondial, ierarhii, dar şi preoţii ortodocşi sau greco-catolici, precum şi intelectualii, ziariştii care au militat pentru Unire, cu toţii şi-au câştigat un binemeritat loc în Panteonul Naţional.“ - coordonatorii


Lista autorilor

Basarabia şi Bucovina:

Dr. Maria Danilov, Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Ion Negrei, Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Dr. Gheorghe Negru, Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Dr. Alis Niculică, Biblioteca Bucovinei„I.G. Sbiera“ Suceava

Dr. Dinu Poştarencu, Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Dr. Constantin Ungureanu, Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Transilvania:

Dr. Mihaela Bedecean, Institutul de Istorie„George Bariţiu“ al Academiei Române din Cluj-Napoca

Dr. Ioan Bolovan, Facultatea de Istorie şi Filozofie, Universitatea Babeş-Bolyai, Institutul de Istorie„Gheorghe Bariţiu“ şi Centrul de Studii Transilvane din cadrul Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca

Dr. Alexandru Bogdan Bud, Universitatea Babeş-Bolyai şi Biblioteca Centrală Universitară„Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca

Dr. Marius Eppel, Direcţia Patrimoniu Cultural Universitar, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca

Drd. Mihai-Octavian Groza, Facultatea de Istorie şi Filozofie, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca

Dr. Adrian Onofreiu, Arhivele Naţionale, Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud

Dr. Corneliu Pădurean, Universitatea„Aurel Vlaicu“ din Arad

Acad. Ioan-Aurel Pop, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Academia Română

Dr. Dorina N. Rusu, membru corespondent al Academiei Române

Dr. Răducu Ruşet, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca

Dr. Ana Victoria Sima, Facultatea de Istorie şi Filozofie, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca

Vechiul Regat

Dr. Alexandru D. Aioanei, asistent cercetare, Institutul de Istorie„A.D. Xenopol“ din Iaşi

Drd. Mihaela Botnari, Facultatea de Istorie, Universitatea„Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi

Dr. Cătălin Botoşineanu, Serviciul Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale

Dr. Ovidiu Buruiană, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi

Dr. Adrian-Bogdan Ceobanu, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi

Drd. Marian Hariuc, asistent cercetare, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi

Drd. Vasilica Mîrza, Muzeul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi

Drd. Ionel Moldovean, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi

Dr. Ionuţ Nistor, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi

Dr. Cristina Preutu, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi

Dr. Dorina N. Rusu, membru corespondent al Academiei Române

Dr. Adrian Viţalaru, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi


Volum cartonat, 612 pag.

101 lei