6 ianuarie 1907, Bucium, comitatul Alba - 9 martie 1971, Cluj
fizician român, inventator al primului laser din România
Specialist în fizică atomică-spectroscopie, s-a remarcat drept coinventator al primului laser cu gaze din România între anii 1960-1961. A fost membru corespondent al Academiei Române.
A urmat studii superioare la Institutul Electrotehnic din Bucureşti (1925-1929), apoi la Facultatea de Ştiinţe din Paris, unde şi-a luat doctoratul (1934), cu o lucrare elaborată sub conducerea lui A. Cotton. Teza sa de doctorat cu denumirea de „Recherche sur le spectre de fluorescence et d'absorption des vapeurs de Iodine" a devenit o lucrare de referinţă în domeniu.
În anul 1948 devine profesor universitar la Institutul de Petrol şi Gaze din Bucureşti. Din anul 1951 este profesor la Facultatea de Matematică şi Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti. Transferat la Institutul Politehnic din Bucureşti, deţine în perioada 1955-1971 funcţia de şef al Catedrei de Fizică.
În anul 1956, prof. dr. Ion I. Agârbiceanu a organizat, la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti, laboratorul de „Metode Optice în Fizica Nucleară", în cadrul căruia s-au realizat numeroase cercetări privind structurile atomice hiperfine şi izotopice, rezonanţa magnetooptică şi păturile subţiri dielectrice.
În acest laborator, a fost realizat, sub conducerea sa, în 1962, primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiaţie infraroşie, după o concepţie originală. Prin focalizarea fasciculului luminos produs de laserul monocromatic, se obţin densităţi enorme de radiaţie pe suprafeţe foarte mici.
A fost reprezentantul României la „International Union of Pure and Applied Physic" şi la „European Group for Atomic Spectroscopy".
La 21 martie 1963, a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
