Noaptea Literaturii Europene: Poezie de Svetlana Cârstean la Casa „Ion Mincu” din București

Vineri, 9 septembrie 2016, în intervalul 19.00-23.00, pe traseul str. Pictor Arthur Verona - str. Dionisie Lupu - str. General Eremia Grigorescu - str. Vasile Lascăr, douăsprezece institute culturale din București vor prezenta literatura din spațiile geografice și culturale pe care le reprezintă, în cadrul Nopții Literaturii Europene. Astfel, la Librăria Cărturești Verona, Casa „Ion Mincu" (sediul Ordinului Arhitecților din România), Piua Book Bar, Teatrul Țăndărică și Spațiul Public European, organizatorii propun lecturi din autorii Svetlana Cârstean (ICR); Claudiu M. Florian, Livia Ștefan, Sorin Gherguț, Radu Nițescu, Andrei Dosa (Spațiul Public European); Orhan Pamuk (Centrul Cultural Turc „Yunus Emre"); György Dragomán (Institutul Maghiar); Szczepan Twardoch, Andrzej Sapkowski (Institutul Polonez); Rui Zink (Institutul Camões/Ambasada Portugaliei); Miguel de Cervantes, Antonio Muñoz Molina (Institutul Cervantes); Cesare Pavese (Institutul Italian de Cultură); Ingeborg Bachmann, Paul Celan (Forumul Cultural Austriac); Wolfgang Herrndorf (Goethe-Institut); Makis Tsitas (Fundația Culturală Greacă); Miloš Urban, Jáchym Topol, Jiří Kratochvil (Centrul Ceh).

Programul propus de Institutul Cultural Român este dedicat, pentru prima dată, poeziei; invitată va fi Svetlana Cârstean, poet și curator al participării românești. Spațiul ales pentru desfășurarea lecturii din opera Svetlanei Cârstean și a evenimentelor conexe este Casa „Ion Mincu" (str. Pictor Arthur Verona nr. 19). În seara de 9 septembrie, Institutul Cultural Român propune, din oră în oră, patru sesiuni de lectură (cu începere de la ora 19.00, 20.00, 21.00 și 22.00).

Invitații Svetlanei Cârstean vor fi poeta Athena Farrokhzad (via Skype), muzicianul Cătălin Crețu și artistul vizual Mihai Barabancea. În una dintre cele patru sesiuni, Svetlana Cârstean și traducătoarea poemelor sale în limba suedeză, Athena Farrokhzad, vor recita din Trado, volumul scris împreună, în curs de apariție la Editura Nemira, și vor ilustra modul lor de lucru de la distanță. Celelalte trei sesiuni se vor desfășura cu lecturi susținute de Svetlana Cârstean din volumele sale de poezie și vor fi completate de intervenția artistului vizual Mihai Barabancea și de cea a muzicianului Cătălin Crețu.

Svetlana Cârstean (n. 1969, Botoșani) a debutat în 1994, în cadrul volumului colectiv Tablou de familie. Volumul individual, Floarea de menghină (2008) a fost recompensat cu Premiul pentru Debut în Poezie al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru Debut „România literară", Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu" și Premiul Radio România Cultural. Floarea de menghină a fost publicată în Suedia la editura Rámus, în traducerea poetei Athena Farrokhzad. În 2015 a apărut Gravitaţie (Editura Trei), recompensat cu Premiul pentru Poezie 2015, al revistei Ateneu. În 2016, împreună cu Athena Farrokhzad, a lansat în Suedia un volum comun de poezie, Trado, la editura Albert Bonnier. A coordonat, timp de cinci ani, la editura Pandora M (Grupul Editorial Trei), propria colecţie de poezie, Cercul Poeţilor Apăruţi. Versiunea românească a volumului Trado va apărea, în luna octombrie, la editura Nemira.

Athena Farrokhzad (n. 1983, Teheran) a publicat în 2009 două antologii de poezie, Manualen, împreună cu Tova Gerge, și Ett tunt underlag în colaborare cu grupul de poezie G=T=B=R=G. A editat antologia de poezie Omslag alături de Linn Hansén. În 2013, a lansat colecţia de poeme Vitsvit, apărută apoi și la editura Pandora M, în traducerea Svetlanei Cârstean. A fost distinsă cu Karin Boye Literary Prize și Stora Läsarpriset (Grand Reader's Prize).

Mihai Barabancea (n. 1983, București) a făcut parte din primele mișcări de street art din România la sfârșitul anilor '90. Printre proiectele sale se numără expoziţiile Normalitate, ce cuvânt brutal (MNAC), Sneakers Art la Romanian Design Week (2016) și cartea Rescrierea Secvenţei, câștigătoarea NOPX Gallery Italy Artist book contest (2015). A reprezentat România la Proba de fotografie în cadrul Jocurilor Francofoniei de la Nisa (2013).

Compozitor versatil, Cătălin Creţu (n. 1971, Petroșani) este preocupat de muzica nouă și fenomenele multimedia. În creaţia sa se regăsesc de la muzică de cameră și opusuri simfonice la muzica electronică, muzică asistată de calculator, lucrări multimedia interactive, etc. Membru fondator al „Festivalului Internaţional de Arte Noi InnerSound", Cătălin Creţu desfășoară și o intensă activitate didactică și de cercetare în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică București, unde este cadru didactic asociat și coordonator al Centrului de Muzică electroacustică și Multimedia.

Casa „Ion Mincu" va găzdui și programul propus de Centrul Ceh, cu sesiuni de lectură ce vor alterna cu cele ale ICR.

Cea de a V-a ediție a Nopții Literaturii Europene a promovat în acest an un eveniment conex: dezbaterea „Tandem: Traducători și redactori", în data de 7 septembrie 2016, ora 18.00, la Ceainăria librăriei Cărturești Verona. Dezbaterea a fost moderată de Simona Sora, iar invitați  au fost Bogdan Ghiu, Dinu Flămând, Peter Sragher, George Volceanov, Dana Verescu, Laura Bodea, Vlad Russo, Bogdan-Alexandru Stănescu.

În acest an membrii clusterului EUNIC (Rețeaua Europeană a Institutelor Culturale Naționale) sprijină inițiativa Asociației Paspartu de îmbogățire a fondului de carte al bibliotecii din Târgu Frumos, jud. Iași. Astfel, în perioada 5-9 septembrie 2016, cele cinci spații care vor găzdui Noaptea Literaturii Europene (Librăria Cărturești Verona, Casa „Ion Mincu" (sediul Ordinului Arhitecților din România), Piua Book Bar, Teatrul Țăndărică și Spațiul Public European) vor primi donații de cărți din literatură europeană.

Noaptea Literaturii Europene este organizată de Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh, Goethe-Institut, Fundaţia Culturală Greacă, Institutul Italian de Cultură, Institutul Polonez din București, Ambasada Portugaliei la București/ Camões I.P., Institutul Cultural Român, Institutul Cervantes, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre" din București, Institutul Balassi - Institutul Maghiar din Bucureşti.

Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.

Detalii: https://www.facebook.com/NoapteaLiteraturiiEuropene/ și http://bucharest.eunic-online. eu/

Foto: copyright Khashayar Naderehvandi



PROGRAM

Casa Ion Mincu - sediu al Ordinului Arhitecților din România (Str. Arthur Verona 19)

CENTRUL CEH:

Florin Iaru citește din antologia de proză cehă contemporană „Coama leului pe pernă" de la: 19h30; 20h30; 21h30; 22h30

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN:

19h00 Performance Svetlana Cârstean, Mihai Barabancea și Cătălin Creţu

20h00 Performence Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad (via Skype)

21h00 Lectură Svetlana Cârstean

22h00 Performance Svetlana Cârstean, Mihai Barabancea și Cătălin Creţu



Cărturești Verona (Str. Arthur Verona 13-15)

FUNDAȚIA CULTURALĂ GREACĂ

19.00 „În lumina Muzelor / Alla luce delle Muse". Proiecția portretelor fotografice realizate de fotograful italian Giovanni Giovannetti;

21.00 Scriitorul Makis Tsitas, despre cartea sa „Martor mi-e Dumnezeu" (Proiecție)

INSTITUTUL ITALIAN DE CULTURĂ

20.15 Mara Chirițescu citește și discută despre viața și opera lui Cesare Pavese „Noapte de sărbătoare și alte povestiri";

21.15 Proiecția filmului „Prietenele" (regia Michelangelo Antonioni, 1955; adaptare liberă după romanul „Femei singure" de Cesare Pavese)



Piua Book Bar (Str. Dionisie Lupu 76)

INSTITUTUL YUNUS EMRE - CENTRUL CULTURAL TURC

Elias Ferkin Musuret citește din Orhan Pamuk, „O ciudatenie a mintii mele" de la 19h00; 20h00; 21h00; 22h00

FORUMUL CULTURAL AUSTRIAC

Ruxandra Maniu citește din Ingeborg Bachmann, Paul Celan, „Timp al inimii. Corespondenţă" de la 19h30; 20h30; 21h30; 22h30

GOETHE-INSTITUT

Theaterlaboratorium Bukarest interpretează din Wolfgang Herrndorf, „O vară mișto" de la 19h30; 20h30; 21h30; 22h30

INSTITUTUL POLONEZ DIN BUCUREȘTI

Lari Giorgescu & Lucian Maxim interpretează din Andrzej Sapkowski, „Ultima dorinţă" de la 19h00; 20h00; 21h00; 22h00

Lari Giorgescu & Lucian Maxim interpretează din Szczepan Twardoch, „Morfina"

AMBASADA PORTUGALIEI LA BUCUREȘTI/ INSTITUTUL CAMÕES:

Radu Parschivescu citește din Rui Zink, „Instalarea fricii" de la: 19h00; 20h00; 21h00; 22h00



Spațiul Public European (Str. Vasile Lascăr, nr. 31, parter)

PROGRAMUL REPREZENTANȚEI COMISIEI EUROPENE

19:00-19:30: Poezie românească contemporană, cu Livia Ștefan, Sorin Gherguţ, Radu Niţescu și Andrei Dosa - în lectura autorilor.

19:30-21:30: Festivitate de premiere a lui Claudiu M.Florian, câștigător al Premiului pentru Literatură al Uniunii Europene în 2016, urmată de lectură din cartea sa, Vârstele jocului. Strada cetății, editura Cartea Românească, 2016. În lectura autorului.

21:30-23:00: fragmente din operele altor autori câștigători ai Premiului pentru Literatură al Uniunii Europene în 2016.

Teatrul de Animație Țăndărică (Str. General Eremia Grigorescu 24) / Teatrul din Nori - terasă

INSTITUTUL BALASSI

Ozana Oancea citește din György Dragomán, „Rugul" de la: 19h30; 20h30; 21h30; 22h30

INSTITUTUL CERVANTES

Istvan Teglas citește din Miguel de Cervantes Saavedra, „Ingeniosul Hidalg Don Quijote de la Mancha" de la 19h00; 20h00

Ionuţ Grama citește din Antonio Muñoz Molina, „În noaptea timpului" de la 21h00; 22h00