Muzică bizantină la Festivalul internaţional “Münstersommer”

În perioada 25 iunie-30 iunie 2008, are loc la Freiburg (Germania) Festivalul internaţional "Münstersommer". Manifestarea cuprinde conferinţe, concerte, servicii religioase în onoarea celor 750 de ani ai celui mai vechi clopot, Hosanna-Glocke, din catedrala de la Freiburg. Cu acest prilej, din România a fost invitat grupul "Psalticul Sf. Apostol Andrei" de la Mănăstirea Dervent, judeţul Constanţa, pentru a susţine un concert de muzică bizantină. Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, sprijină participarea grupului din România la acest prestigios festival şi se bucură, în organizarea evenimentului, de parteneriatul cu Oficiul Cultural al Oraşului Freiburg.