„Music of the Roots” la Institutul Cultural Român de la Berlin

Institutul Cultural Român de la Berlin găzduiește, în data de 2 august 2013, de la ora 19.30, concertul de muzică clasică susţinut de Jacques Thibault Trio şi vernisajul expoziției de fotografie „Muzica rădăcinilor – Arhetipuri din arta tradițională românească și influențe în arta contemporană”.
Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu intitulat „Music of the Roots”, care se desfăşoară în Berlin și București și care are drept scop descoperirea și popularizarea patrimoniului imaterial şi material aşa cum e reflectat în muzică şi în artele vizuale. Potrivit coordonatoarei proiectului „Music of the Roots”, Carmen Revencu, în centrul atenţiei se află „motive auditive care au migrat din muzica tradițională, folclorică, în muzica clasică după cum și arhetipuri vizuale care apar în mod repetitiv atât în arta meșteșugărească tradițională cât și în cea modernă, contemporană”.

Concertul de muzică clasică conține piese cu influenţe folclorice din repertoriul național și internațional, aparţinând compozitorilor George Enescu, Ciprian Porumbescu, Franz Schubert şi Ludovic Feldman. Trioul Jacques Thibault îi are în component pe muzicienii Andrei Banciu (pian), Bogdan Jianu (violoncel) şi Burkhard Maiss (vioară).

Andrei Banciu (pian) s-a născut la Timişoara, oraş în care a şi frecventat cursurile Facultăţii de Muzică. A studiat la Universität der Künste Berlin, sub îndrumarea profesorului Klaus Hellwi. A câştigat mai multe concursuri muzicale naţionale şi internaţionale: „Rovere d’oro”, „Jeunesses Musicales”, „Kissinger Klavierolympiade” şi „Bela Bartok’. Totodată, este câştigător a unor burse oferite de Paul-Hindemith-Gesellschaft Berlin, Studienstiftung des Deutschen Volkes, Konrad-Adenauer-Stiftung, iar în anul 2010 a fost bursier Bayreuth. A cântat împreună cu violonistul Leonard Schreiber în Olanda, Belgia, Franţa (“Maison de Radio France” în Paris) şi la Royal Festival Hall în Londra.
Bogdan Jianu (violoncel) şi-a început formarea profesional-muzicală în oraşul natal Bucureşti, unde a urmat cursurile Academiei de Muzică. În anul 1996 s-a mutat la Berlin, absolvind programul de master, clasa profesorului Markus Nyikos. Bogdan Jianu a câştigat premiul întâi la mai multe concursuri din România, premiul al III-lea la competiţia internaţională Janáček, fiind totodată şi câştigătorul unei burse oferite de asociaţia Hindemith. A fost membu a Orchestrei de Cameră Radio Bucureşti şi Kammerphilharmonie Berlin şi a lucrat cu Cvartetul Artemis, Radu Adulescu, Laszlo Varga, Wolfgang Laufer membru al Cvartetului „Fine Arts” şi Menahem Pressler din cadrul Trioul „Beaux Arts”.
Burkhard Maiss (vioară) s-a născut la Düsseldorf. A urmat cursurile Institutului Julius Stern şi Hochschule der Künste Berlin, sub îndumarea profesorului Koji Toyoda şi a absolvit programul de masterat la Folkwang Hochschule Essen, clasa profesorului Mandeau. De asemenea, a lucrat cu Thomas Brandis şi Gyorgy Sebok. Burkhard Maiß este câştigătorul a numeroase compeţii prestigioase, precum „Folkwang Wettbewerb”, bursele „Deutscher Musikwettbewerb” Bonn, „VillaMusica” şi „Deutscher Akademischer Austausch Dienst”. A predat un număr important de cursuri de măiestrie artistică la Stanford, Ithaca, Philadelphia, Palm Beach, Madeleine Island, Brussels şi Seaoul.
Expoziţa fotografică de artă comparată prezintă influențe tradiționale, elemente arhetipale, precum și vechi motive arhaice, și va putea fi vizitată până la finalul lunii august. Fotografiile expuse aduc în faţa publicului sculpturi ale unor artişti români celebri, precum Marian Zidaru, Vasile Gorduz şi Mihai Sârbulescu, dar şi opere anonime ale unor meşteri populari români.

Evenimentul este organizat de comunitatea Meşteşugari Români, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Berlin, Muzeul Bucovinei Suceava, Complexul Muzeal Arad, Asociația Tradiția Românească și Auer Packaging. „Music of the Roots” este un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Național.