Moromeţii-60 la ICR

Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, a organizat marți, 7 iulie 2015, la sediul ICR din Aleea Alexandru 38, evenimentul cu titlul: MOROMEȚII – 60.

Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la apariția primului volum al uneia dintre cele mai importante capodopere a literaturii române, valoare de necontestat a patrimoniului literar național – Moromeții. De-a lungul celor șase decenii, fiind considerat unul dintre romanele de referință semnate de marele scriitor Marin Preda, romanul a fost citit și recitit, reeditat în numeroase ediții, a circulat prin toată lumea datorită traducerilor de care acesta s-a bucurat încă de la început, a fost studiat de toate generațiile de elevi și studenți filologi formate în această perioadă, analizat din diferite perspective de cei mai importanți istorici și critici literari din țară, montat și ecranizat de mari personalități ale lumii teatrale și cinematografice românești.

Muzeul Național al Literaturii Române, după sprijinul acordat ICR Londra pentru realizarea expoziției dedicate evenimentului menționat, a marcat acest eveniment și la București, prin desfășurarea unui nou program cultural care a cuprins expoziția „MOROMEȚII 60” și proiecția ecranizării romanului în regia lui Stere Gulea, film realizat în 1987.
Proiecția a fost precedată de o dezbatere la care au participat operatorul Vivi Drăgan Vasile, prof. univ. Lucian Chișu, scriitorul Ioan Groșan şi secretarul general adjunct al ICR Cristina Liberis.

Partenerii media ai evenimentului au fost Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Cultura, Contemporanul şi AgenţiadeCarte.ro.