Obiectivele specifice ale institutelor culturale româneşti din străinătate vizează şi mobilitatea artiştilor profesionişti şi a creaţiei lor. Astfel, mai multe tipuri de rezidenţe şi burse sunt oferite tuturor celor interesaţi. Puteţi consulta aici lista cu câştigătorii rezidenţelor oferite în reţeaua ICRS, pe parcursul perioadei 2007-2010.
1. Rezidenţă "Attic Arts" la ICR Londra Acest program oferă profesioniştilor de cetăţenie română din diferite discipline umaniste 2 luni de rezidenţă în garsoniera mansardată a Institutului (attic – care dă şi numele programului). Programul permite rezidenţilor să lucreze într-o capitală multiculturală, unică prin diversitatea etnică şi complexitatea opţiunilor culturale. Ei au ocazia să experimenteze mediul cultural londonez, să exploreze idei şi lucrări noi, să fructifice contactele pe care le au cu profesionişti britanici din domeniile respective şi să stabilească unele noi. Totodată, rezidenţii vor realiza un nou proiect, care va fi ulterior prezentat în spaţiul ICR Londra sau în alte spaţii din Marea Britanie. Proiectele realizate în cursul rezidenţei vor purta menţiunea „Realizat în cadrul rezidenţei Attic Arts la Institutul Cultural Român din Londra", în orice acţiune publică.
Obiectivele programului: facilitarea accesului artiştilor români la scena de artă britanică şi crearea de oportunităţi de dezvoltare a unui proiect de colaborare pe o tema identificată în prealabil; crearea unei arhive de lucrări şi proiecte artistice, promovabile ulterior prin reţeaua globală a Institutului Cultural Român, cu scopul de a face cunoscute publicului internaţional valorile româneşti; încurajarea dialogului şi colaborării între producătorii culturali români şi cei din Marea Britanie; stabilirea unui profil distinct al Institutului Cultural Român din Londra ca partener valoros pentru iniţierea, susţinerea şi derularea de programe culturale în colaborare. Data limită de depunere a dosarelor de candidatură: 1 februarie 2010, 19:00 (GMT+2). O a doua sesiune de candidaturi se va organiza numai dacă cele 4 rezidenţe anuale nu vor fi acordate integral în luna februarie. Data limită: 15 iunie 2010, 19:00 (GMT+3).
Valoarea unei rezidenţe: 3 400 Euro/rezidenţă Numărul de rezidenţe acordate anual: 4 rezidenţe. Domeniile pentru care se organizează evaluarea şi selecţia: arte vizuale, curatoriat şi critică de artă, muzeologie/muzeografie; muzică şi muzicologie; jurnalism; traduceri; cercetare şi documentare; arhitectură, urbanism şi design; literatură şi critică literară; dans, artele spectacolului, film şi critică de specialitate; patrimoniu cultural; management cultural; ştiinţe sociale (economie, psihologie, relaţii internaţionale, drept, ştiinţe politice, sociologie, filozofie, istorie şi istoria ideilor etc.). Propunerea de proiect trebuie structurată pe baza următoarelor criterii: • calitatea artistică şi relevanţa în raport cu abordările curente din domeniul respectiv în Marea Britanie;
• capacitatea de a identifica parteneriate cu artişti individuali sau organizaţii din Marea Britanie pentru a dezvolta proiectul;
• potenţialul de realizare şi prezentare a proiectului în cel mult un an de la încheierea rezidenţei, la Institutul Cultural Român din Londra sau în alte instituţii din Marea Britanie;
• experienţa profesională;
• abilitatea de a comunica fluent în limba engleză.
Calitatea artistică, capacitatea de a identifica parteneriate şi potenţialul de realizare a proiectului sunt factori decisivi.
Durata rezidenţelor: 2 luni. Documente necesare: formularul de înscriere şi portofoliul de lucrări, maximum 4 exemple: fotografii (JPG, max. 1MB fiecare), fişiere audio/video (max. 4MB în total), texte (max 5 pag.). Nu vor fi acceptate fotografii sau fişiere audio/video mai mari. Adresa la care se trimit documentele: atticarts@icr-london.co.uk
N.B. În cadrul programului „Attic Arts", sesiunea 2010, au fost desemnaţi următorii câştigători: Cristian Hogaş (15 martie – 15 mai), Ileana Pintilie – Teleagă (5 iunie – 5 august), Cosmin Nicolae (16 august – 16 octombrie) şi Raul Ştef (19 octombrie – 19 decembrie).
(i) Cristian Hogaş a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale", specializarea Artele Spectacolului. A lucrat ca actor şi regizor cu diverse teatre din Bucureşti, Budapesta şi Londra. Pe durata rezidenţei va produce şi regiza spectacolul-lectură Oase pentru Otto de Lia Bugnar. Parteneri: Theatre Royal Stratford East şi Young Vic Theatre.
(ii) Ileana Pintilie-Teleagă este critic de artă şi curator, profesor la Universitatea de Artă din Timişoara. A organizat numeroase expoziţii individuale şi de grup, în România şi în străinatate, cel mai important proiect fiind Festivalul Internaţional de Performance Zona din Timişoara. Pe durata rezidenţei va lucra la un studiu despre conceptele artistice şi filozofice în creaţia lui Paul Neagu, cu sprijinul Paul Neagu Estate şi Tate Collection.
(iii) Cosmin Nicolae este compozitor şi producător de muzică electronică, câştigător al premiului Red Bull Music Academy, Toronto în 2007. A susţinut 150 de spectacole în România, Marea Britanie, Austria, Ungaria, Germania, Spania, Franţa, Rusia, Danmarca, Grecia, Belgia şi Olanda. În timpul rezidenţei la ICR Londra va lucra la primul său album, în colaborare cu Tempa Recordings.
(iv) Raul Ştef este masterand la Facultatea de Fotojurnalism şi Fotografie Documentară a Universităţii de Artă din Londra. A participat la diverse expoziţii de grup şi a lucrat ca fotojurnalist pentru diverse reviste româneşti şi britanice precum Clujeanul, The Times şi Daily Mail. În timpul rezidenţei va dezvolta un proiect fotografic despre comunitatea româneasca din Londra.
A doua sesiune de candidaturi nu se va mai organiza având în vedere că cele 4 rezidenţe anuale au fost acordate integral în luna februarie.
2. Rezidenţă ICR Paris Programul oferă beneficiarilor români posibilităţi de: a se consacra, pe perioada rezidenţei, exclusiv unei activitaţi de concepţie/creaţie şi producţie; a lucra în mediul cultural şi profesional francez; a stabili contacte cu profesionişti din domeniul lor de acţiune; a crea legături cu mediile profesionale specifice din Franţa; a elabora proiecte fie individuale, fie în colaborare cu actori culturali francezi; a contribui la crearea unui fond de proiecte pe care Institutul Cultural Român din Paris îl va promova. Programul oferă profesioniştilor români din diferite discipline umaniste până la 2 luni de rezidenţă. Durata rezidenţei va fi stabilită în funcţie de natura proiectului prezentat.
Data limită de depunere a dosarelor de candidatură: 1 noiembrie; 1 mai. Valoarea unei rezidenţe: 1 500 Euro/rezidenţă/lună sau 2 500 Euro/2 luni. Numărul de rezidenţe acordate anual: 12-24 rezidenţe. Domeniile pentru care se organizează evaluarea şi selecţia: arte vizuale, curatoriat şi critică de artă, muzeologie/muzeografie; muzică şi muzicologie; jurnalism; traduceri; cercetare şi documentare; arhitectură, urbanism şi design; literatură şi critică literară; dans, artele spectacolului, film şi critică de specialitate; patrimoniu cultural; management cultural; ştiinţe sociale (economie, psihologie, relaţii internaţionale, drept, ştiinţe politice, sociologie, filozofie, istorie şi istoria ideilor etc.) Pentru mai multe detalii accesaţi:
http://www.icr.ro/bucuresti/burse-si-rezidente/rezidenta-icr-paris.html
3. Bursa Societăţii Enescu / ICR Londra Institutul Cultural Român de la Londra şi Royal Academy of Music din Londra acordă Bursa Societăţii Enescu. Bursa va fi oferită anual ca sprijin academic unui student în primul an la prestigioasa academie londoneză. Bursa este menită să promoveze contribuţia enesciană la istoria muzicii clasice, nuanţând perceptia internaţională asupra valorii creaţiei compozitorului român.
Bursa va fi acordată începând cu septembrie 2009 pentru anul universitar 2009-2010. Sunt eligibili studenţi de la clasele de compoziţie, vioară, pian şi dirijorat, indiferent de naţionalitatea lor, selectaţi în urma unui proces de audiţie coordonat de Royal Academy of Music
Componenţa juriului Royal Academy of Music este alta în fiecare an, iar audiţia are loc în luna decembrie a fiecărui an. Pe baza recomandărilor Royal Academy of Music, câştigătorul Bursei Societăţii Enescu va fi selectat de un juriu constituit din directorul ICR Londra, de violonistul şi de profesorul Remus Azoiţei şi de criticul Noel Malcom.
Data limită de depunere a dosarelor de candidatură: 15 februarie Valoarea unei burse: 3 145 GBP (echivalentul în Euro)/persoană. Numărul de burse acordate anual: 1 bursă.
Pentru mai multe detalii accesaţi:
http://www.icr.ro/bucuresti/burse-si-rezidente/bursa-societatii-enescu-icr-londra.html
http://www.icr-london.co.uk/enescu-society.php
REGULAMENT privind acordarea burselor pentru studii şi asigurarea altor forme de sprijin material (rezidenţe).