Mircea Cărtărescu va inaugura ediția din acest an a Târgului de Carte de la Göteborg

Scriitorul Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai cunoscuți și traduși autori români în străinătate, va inaugura joi dimineață ediția din acest an a Târgului de Carte Bok& Bibliotek de la Göteborg (26-29 septembrie), unde România participă în calitate de țară invitată de onoare.

Cărtărescu va fi prezent la numeroase manifestări care se vor desfășura atât la standul României, organizat de Institutul Cultural Român, cât și în alte spații ale târgului.

În aceeași zi, va avea loc ceremonia de deschidere a standului românesc, la care vor lua parte: directorul Institutului Cultural Român de la Stockholm, Dan Shafran, președintele Institutului Cultural Român, Lilian Zamfiroiu, Maria Källsson, manager general al Târgului de Carte de la Göteborg, Androulla Vassiliou, comisarul european pentru Educație, Cultură, Multilingvism și Tineret, și Răduța Matache, ambasadorul României în Suedia.

România va participa la eveniment, printre altele, cu o expoziție care va cuprinde cele mai frumoase apariții editoriale din producția românească de carte din ultimii doi ani, pornind de la cartea pentru copii la albume de artă, de la cartea științifică la cea de beletristică, selecția fiind asigurată de Daniel Nazare, director al Bibliotecii Județene Brașov.

Printre invitați se numără scriitori consacrați din România—Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu, Svetlana Cârstean, Marius Chivu, Daniela Crăsnaru, Mircea Dinescu, Dinu Flamând, Kanyadi Sandor, Dan Lungu, Ioana Nicolaie, Ioan Es. Pop, Varujan Vosganian, autori de prestigiu din diaspora—Cătălin Dorian Florescu, Dana Grigorcea, Norman Manea, Felicia Mihali, alături de scriitori, traducători, critici, editori, universitari și publiciști cunoscuți din Suedia.

Mulți dintre scriitorii care vor fi prezenți la târg se bucură de apariții editoriale recente în Suedia, operele lor fiind publicate la edituri suedeze de prestigiu, care au suportat integral costurile pentru publicarea celor unsprezece traduceri din limba română.

„Interesul pentru literatura română este rezultatul unei munci constante și asidue și ne bucurăm că editurile suedeze publică anul acesta cele 11 cărți", afirmă Dan Shafran, directorul ICR de la Stockholm, el însuși traducător.

„Recolta" de anul acesta prezintă diversitatea literaturii române, fiind publicată proză, poezie, filosofie, clasici (Emil Cioran, Marin Sorescu), nume consacrate (Mircea Cărtărescu), debutanți (Cătălin Dorian Florescu). De asemenea, au fost traduși atât autori care trăiesc în România (Gabriela Adameșteanu), cât și autori din exil (Norman Manea, Gabriela Melinescu), iar temele cărților acoperă subiecte variate, pornind de la istorie (Varujan Vosganian) și ajungând la feminitate și maternitate (Ioana Nicolaie).

Pe lângă expoziția de carte, la târg vor fi organizate alte două expoziții cu tematică: „Memoria ca formă a dreptății", cu participarea lui Romulus Rusan, unul dintre membrii fondatori ai Memorialului Victimelor Comunismului și Rezistenței, precum și expoziția de ilustrație de carte „Se vede ce facem! Clubul Ilustratorilor români povestește".

Totodată, programul include seminarii pe teme relevante pentru literatura și cultura română, menite să ofere o imagine concludentă publicului suedez. Printre acestea se numără o dezbatere consacrată nuvelei ca specie literară (participanți: Gabriela Adameșteanu, Dan Lungu, Daniela Crăsnaru și scriitorul suedez Jens Liljestrand, critic literar și autor de nuvele), seminarii consacrate romanului (participanți: Norman Manea, Agneta Pleijel, Varujan Vosganian, Ola Larsmo, Mircea Cărtărescu, Sara Danius, Ioana Nicolaie, Aase Berg, Madeleine Grive, Cătălin Dorian Florescu, Klas-Goran Karlsson), o dezbatere dedicată principalelor curente literare și tendințe ale literaturii române (participanți: Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu, Norman Manea, Marius Chivu și editorul și traducătorul suedez Jonas Ellerstrom).

Vor fi discutate, de asemenea, teme precum literatura exilului (invitați: Jonas Ellerstrom, Cătălin Dorian Florescu, Dana Grigorcea, Felicia Mihali) sau imaginea romilor în literatură (participanți: Cătălin Dorian Florescu, Varujan Vosganian, Dezideriu Gergely, director executiv al European Roma Rights Centre, Budapesta, Elisabeth Hjorth).

România este pentru a doua oară în 2013 invitată de onoare la un prestigios târg internațional de carte, după ce în luna martie s-a bucurat de acest statut la Salon du Livre de la Paris.

Târgul de Carte de la Göteborg, cel mai mare eveniment cultural din nordul Europei, atrage anual în jur de 100.000 de vizitatori. În fiecare an sunt acreditați la manifestare aproximativ 1.500 de jurnaliști din toată lumea iar evenimentul și țara invitată sunt pentru o săptămână principalul subiect al publicațiilor suedeze și al emisiunilor culturale radio-TV.

Un articol de Daniel Popescu, Agerpres