Începând de miercuri, 8 octombrie, spaţiile expoziţionale de la parterul Palatului Correr, sediul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică, aflate chiar pe strada principală a Veneţiei (Strada Nuova), vor găzdui două expoziţii inedite, reprezentative pentru un domeniu mai puţin promovat al artelor plastice: ilustraţia de carte. Evenimentul reprezintă rodul colaborării dintre Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică şi Institutul Elveţian din Veneţia. Autorii celor două expoziţii sunt membri ai Clubului Ilustratorilor din Bucureşti, condus de Stela Lie, lector la Universitatea de Arte din Bucureşti, şi tânărul grafician elveţian Ambroise Héritier. „Ce rămâne după ce trece noaptea? Aceasta este întrebarea pe care vizitatorul ar trebui să şi-o pună înaintea micilor mele tablouri nocturne, imagini suprarealiste dintr-o stare de semiveghe, suspendată între somn şi coşmar. Un rinocer-copil, un corb, un cărăbuş, un om-arbore, o femeie fără cap devin protagonişti ai unei istorii eliptice, fără răspunsuri. Ceea ce rămâne din noapte este, probabil, nostalgia. Şi multe întrebări ..." – astfel îşi prezintă Ambroise Héritier lucrările ce vor fi expuse la Veneţia.