Meciul România - Franţa via Viena

Sute de oameni au asistat ieri seară la meciul România - Franţa, dar şi la concertul extraordinar al lui Damian Drăghici, organizat de ICR Viena în colaborare cu Asociaţia AUSTRIA LA BAL(L) şi Primăria Vienei într-una dintre cele mai traficate pieţe din capitala austriacă – Karlsplatz. În această piaţă în care sunt situate o biserică monumentală, Universitatea Tehnică, unul dintre cele mai importante licee din Viena, organizatorii au programat concerte în aer liber pe toată durata campionatului de fotbal. Sunt montate două scene, una pe apă şi alta suspendată într-un copac!

La scena pe care a concertat Damian Drăghici şi trupa Balkan Session s-au adunat peste 400 de spectatori, în timp ce zeci de microbişti au pendulat între scenă şi terasa unde putea fi urmărit meciul Romania – Franţa situată vizavi, lângă Musikverein, cea mai importantă scenă muzicală din Austria. Oferta româneasca simultană i-a pus în dificultate pe foarte mulţi care ar fi dorit să vadă meciul dar sa nu piardă concertul etno-jazz excepţional oferit de Damian Drăghici şi trupa lui. Unele grupuri de microbişti au găsit o soluţie ingenioasă: şi-au desemnat reprezentanţi care traversau în fugă artera principală de la terasa unde se viziona meciul pentru a raporta prietenilor detalii despre joc şi scor.
Echipa ICR Viena, tineri români care studiază la Viena, grupul coral Acapella care a susţinut concerte la Bad Ischl au animat publicul prezent în piaţă, au oferit tricouri şi au împărţit steguleţe tricolore.