„Mărțișorul meu”. Ateliere de (re)creație pentru copii la Lisabona

Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona organizează în data de 2 martie 2019, între orele 10.30 – 13.00, la sediul ICR Lisabona (Rua de Barão, nr. 10) ateliere de (re)creație pentru copii cu ocazia sărbătoririi Mărțișorului. Înscris din 2017 în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO, Mărţişorul marchează venirea primăverii și reprezintă tradiția de a oferi celor dragi un obiect-talisman simbolic, prins de un şnur împletit din două fire, unul alb şi unul roşu, în semn de apreciere, protecție și belșug.

Atelierele vor fi organizate împreună cu profesorii care asigură predarea în Portugalia a Cursului de limbă, cultură și civilizație românească, program destinat menținerii și dezvoltării identității culturale și lingvistice în rândul comunităților românești din străinătate. Sub îndrumarea acestora, copiilor li se va explica povestea Mărțișorului și îşi vor antrena imaginația și creativitatea confecționând mărțișoare reciclabile, din hârtie, pastă rece sau materiale textile.

Atelierul se adresează tuturor copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 – 12 ani. Participarea se face pe bază de înscriere la adresa: portugalia.lccr@gmail.com.