n. 17 aprilie 1920, Galaţi – martie 1968, Londra
Coregraf avangardist român
Stere Popescu se formează în paralel ca arhitect şi balerin (studiază cu Floria Capsali). În anii ’40 devine prim-balerin la Opera Română, publică poezii în revista Fundaţiilor Regale şi e remarcat de critical literar Şerban Cioculescu. Publică, de asemenea, texte teoretice de dans în revistele “Luceafărul” şi “Contemporanul”.
În 1947, în urma declanşării “procesului de epurare instituţională” iniţiat de regimul comunist, Stere Popescu refuză să se înscrie în partid, e dat afară de la Operă şi sfârşeşte în închisoare. După 1960, moment în care se produce aşa-numita liberalizare a regimul comunist, Stere Popescu îşi recapătă poziţia la Operă, lucrează pentru Televiziunea Română, iar autorităţile îl invită să facă spectacolul “Ciocanul fără stăpîn”, creat pe muzica lui Pierre Boulez (partitură cântată în premieră mondială în cadrul festivalului de dans de la Paris). Spectacolul a fost considerat inspirat, se pare, şi de Mihai Brediceanu, directorul de atunci al Operei, care a şi dirijat orchestra pe 10 noiembrie, la premiera de la Paris.
După premieră, Stere Popescu rămâne la Paris, alături de balerinul Gabriel Popescu, unul dintre protagonişti, spre iritarea autorităţilor române care îl trag la răspundere, în lipsa altcuiva, pe Brediceanu. Acesta îşi pierde postul de director şi are loc un proces în care e acuzat de “cosmopolitism şi avangardism”, reproşându-i-se exclusiv lui decizia de a participa la Paris cu un asemenea spectacol dezastru (din presa vremii se decupează numai pasajele negative).
Rămas în Occident, Stere Popescu mai face două spectacole, se mută la Londra, predă la Central School of Art, iar în martie, 1968, la două zile după premiera unui spectacol, se sinucide.
În 2008, Centrului Naţional al Dansului-Bucureşti (CNDB) a iniţiat un program de cartografiere a trecutului coregrafiei româneşti. În cadrul acestei iniţiative, au încercat readucerea în prezent, sub o formă sau alta, a piesei lui Stere Popescu „Ciocanul fără stăpîn”, dar şi a autorului ei, o personalitate cu totul specială. Cu acest prilej, criticul de artă Sanda Agalides, soţia lui Stere Popescu, a scris un text din care redăm cîteva fragmente:
“Mecanismul declanşat după rămînerea lui Stere la Paris, în noiembrie 1965, cu ocazia succesului aşa-numit “de scandal” al Ciocanului fără stăpîn, a impus divorţul rapid şi schimbarea numelui; procedura semnaliza desolidarizarea mea cu “trădătorul” care urma să fie condamnat rapid la 10 ani de temniţă grea. Deşi fusesem complice, simulările mele au fost acceptate, căci anunţau, ca într-un dialog al animalelor, supunere în faţa puterii. Eram un cîmp magnetic polarizant, unii din cunoscuţi mei nu mă mai salutau pe stradă.
Am menţinut contactul cu “trădătorul” prin corespondenţă cifrată, după cum convenisem. Mai tîrziu, emisiunile culturale ale BBC-ului mi-au provocat stări intense şi năucitoare; vocea lui Stere îl făcea cvasi-prezent în camera în care mă aflam împreună cu sora lui, Sevasta. Ca şi cum am fi fost toţi trei împreună în acea cameră. Acest fenomen depindea mult de clandestinitate care, în general, ataca la temelie închisoarea în care ne aflam. În cazul dat, era însă vorba de o altă clandestinitate, iar mesajul nu mai era unidirecţional. Întîlnirile acestea bizare şi halucinante au încetat în primăvara lui 1968 când Stere s-a sinucis”.
Surse:
http://galateni.net/forum/topic/5135-stere-popescu-un-coregraf-galatean-uitat/
http://voxpublica.realitatea.net/popcult/stere-popescu-prietenul-meu-pe-facebook-video-de-arhiva-in-exclusivitate-20812.html
http://visualcndb.wordpress.com/2009/03/03/what-to-affirm-what-to-perform-cartografierea-istoriei-invizibile-ii/
http://www.youtube.com/watch?v=CYEHqhpcdkM
