Dan Grigore este, în luna mai, invitatul special al Seriei "Concertelor Enescu", organizată de Institutul Cultural Român şi Societatea Enescu din Londra. Recitalul, aflat sub patronajul ES Dr Ion Jinga, Ambasadorul României în Marea Britanie, nu reprezintă numai o sanşă rară de a asculta un artist extraordinar aflat la apogeul carierei, ci şi o sărbătoare a Europei unite.
Concertul din data de 5 mai se anunţă a fi unul special, programul, din care fac parte douăzeci dintre cele mai importante piese pentru pian compuse vreodată de către Chopin, Scarlatti, Beethoven, Mozart, Enescu, Schubert, Bach, Brahms, dar şi Skriabin, Debussy sau MacDowell, având o semnificaţie aparte, despre care Dan Grigore spunea: „... este gândit ca un colaj de stiluri diferite reprezentând trăiri subiective, uneori chiar amintiri personale din întreaga mea activitate concertistică de pană acum. Cred că marile capodopere ne sunt mereu contemporane şi că ele, indiferent de epoca în care au fost scrise, îşi dau mâna peste timp." Astfel, publicul londonez va avea ocazia de a asculta o adevărată biografie muzicală a marelui artist român, piesele ce au marcat o impresionantă carieră muzicală de peste cincizeci de ani.
Pianist concertist, profesor, mentor şi personalitate publică, Dan Grigore s-a remarcat de la o vârstă fragedă când, impresionată de virtuozitatea sa, Prinţesa Maria Cantacuzino Enescu i-a acordat privilegiul aproape unic de a studia la pianul lui Enescu. Artistul este renumit pentru calitatea superlativă a interpretării, pentru repertoriul divers, precum şi pentru excelentele sale imprimări şi publicaţii. Pentru contribuţia adusă culturii române şi europene, lui Dan Grigore i-au fost conferite distincţii şi premii importante, printre care titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, acordat de statul francez, şi Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce.
Seria „Concertelor Enescu" va continua pe data de 2 iunie cu un recital susţinut de Trio „Dinu Lipatti" din Berlin.
Programul „Concertelor Enescu" este o iniţiativă comună a Institutului Cultural Român şi a Societăţii Enescu. Recitalurile au loc în sala de concerte a Institutului în fiecare primă zi de joi a lunii, din februarie şi până în iunie sau iulie, în funcţie de stagiune şi din octombrie pană în decembrie. Programul a atras până acum o serie întreagă de muzicieni excepţionali şi de ansambluri renumite, care au reuşit să ofere publicului interpretări de cea mai înaltă ţinută ale pieselor enesciene. Din septembrie 2009 Institutul Cultural Român acordă Bursa Societatii Enescu unui student eminent de la Royal Academy of Music.
Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk. În anexă fotografii cu artistul © Nicolae Cosniceru.