Manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Internaționale a Francofoniei 2018 – 20 martie

Ziua de 20 martie a fost declarată Ziua Internațională a Francofoniei pentru a marca afinitatea pentru limba franceză a celor 54 de state și guverne cu statutul de membru cu drepturi depline, 4 cu statutul de membru asociat și 25 cu statutul de observator ce fac parte din Organizația Internațională a Francofoniei. România a obținut statutul de membru deplin la Conferința de la Mauritius din 1993, contribuind astfel la promovarea limbii franceze, a diversității culturale, a păcii, democrației și drepturilor omului. Prin urmare, în fiecare an Ziua Internațională a Francofoniei, a reprezentat pentru Institutul Cultural Român o oportunitate de a promova identitatea francofonă a României prin organizarea unor serii de manifestări culturale. Reprezentanțele ICR din străinătate vor realiza numeroase evenimente, precum proiecții de film și concerte, unele dintre acestea organizate împreună cu alte institute culturale, ambasade sau instituții prestigioase din străinătate.

Proiecțiile de film au debutat în cadrul Festivalului Filmului Francofon organizat în capitalele Spaniei (8-11 martie), Argentinei(19 martie – 9 mai) și Mexicului (16-25 martie), unde a fost proiectat filmul Fixeur, r. Adrian Sitaru astfel: în Sala Azcona a Cinetecii Madrid (eveniment organizat în colaborare cu Institutul Francez), două proiecții la sediul Alianţei Franceze din Buenos Aires (eveniment organizat în colaborare cu Alianţa Franceză şi Grupul Reprezentanţilor Statelor Francofone din Buenos Aires), la cinematograful Institutului Francez din America Latină (eveniment organizat în colaborare cu Ambasada României în Statele Unite Mexicane și Institutul Francez în America Latină).Participarea filmului Ana, Mon Amour, r.: Călin Peter Netzer, în cadrul Festivalului FrancofilmFestivalul Filmului Francofon de la Roma (ediția a IX-a, 12 – 21 martie) va fi susținută de Accademia di Romania din Roma. Cu ocazia proiecției acestui film, în data de 16 martie, va avea loc o întâlnire cu actorul principal al filmului, Mircea Postelnicu, dar și cu autorul cărții după care s-a realizat filmul, scriitorul Cezar Paul-Bădescu. Evenimentul este realizat în colaborare cu Ambasada Republicii Franceze pe lângă Sfântul Scaun și Ambasada României în Republica Italiană. Ana, Mon Amour va fi proiectat și în cadrul activităților Festivalului Francofoniei din Copenhaga, în data de 22 martie, la sediul Institutului Italian de Cultură de la Copenhaga, evenimentul fiind organizat de ICR Stockholmîn colaborare cuAmbasada României în Regatul Danemarcei. Proiecția filmului va fi urmată de o recepție oferită de Ambasadorul României la Copenhaga. În spațiul Institutului Cultural Francez, la Cinema 35, cu ocazia Zilelor Francofoniei la Praga, va fi proiectat filmul Nunta mută, r.: Horaţiu Mălăele în data de 28 martie, eveniment organizat în colaborare cu Ambasada Marelui Ducat al Luxemburgului la Praga. ICR Tel Aviv, în colaborare cu principalele institute culturale și ambasade francofone acreditate în Israel, au organizat evenimente de celebrare a Zilei Francofoniei, în perioada 9-15 martie: participarea la Târgul Francofoniei la Teatrul Evreo-Arab din Yaffo și proiecția filmului mut Ecaterina Teodoroiu (1931, r.: Ion Niculescu-Brună) însoțită de interpretarea coloanei sonore, în cadrul Festivalului de Film dedicat Francofoniei la Cinemateca din Holon. ICR Stockholm, în colaborare cu Ambasada României în Norvegia, au susținut proiecția scurtmetrajului Prăjitorul de pâine, r.: Cristian Popla sediul Institutului Francez din Oslo, în cadrul Festivalului Francofoniei din Oslo, în data de 14 martie. Participarea românească la programul de manifestări culturale care marchează Ziua Internaţională a Francofoniei, la Varşovia (8 martie) şi Talinn (20 martie), este susținută de ICR Varşovia, prin prezentarea lungmetrajului Miracolul din Tekir, r.: Ruxandra Zenide. La Varşovia, o altă componentă în cadrul Lunii Francofoniei va fi „Seara gusturilor francofone“, manifestare în cadrul căreia fiecare ţară participantă va prezenta produse culinare specifice (23 martie). Evenimentele sunt organizate în colaborarecu Ambasadele României în Polonia şi Estonia.

Reprezentanțele ICR vor organiza, de asemenea, concerte pentru a sărbători Ziua Internațională a Francofoniei. Felicia Filip, violoncelistul Anton Niculescu și pianistul Cristian Niculescu vor susține două recitaluri, organizate de ICR New York în colaborare cu Misiunea Permanentă a României la ONU și cu Reprezentanța Permanentă a OIF la ONU în cadrul recepției de la Misiunea Permanentă a României la ONU și în cadrul evenimentului „La Soirée de la Francophonie“organizat la sediul ICR New York și va fi dedicat și Centenarului Marii Uniri de la 1918 (21 martie). La sediul Institutului Francez din Madrid va avea loc concertul de jazz-manouche, în interpretarea unui trio condus de Emy (Ion) Drăgoi, alături de chitaristul francez Christophe Michael Lartilleux şi violonista de 13 ani Bianca Ana Maria Drăgoi (22 martie). ICR Lisabona va participa la ediția 2018 a Sărbătorii Francofoniei la Lisabona cu: un concert al trupei rock Fluturi pe Asfalt, în data de 23 martie în incinta muzeului Mãe d`Água; un stand în cadrul „Village Francophone“, organizat în scuarul Armoreiras, în colaborare cu Ambasada României în Portugalia; proiecții ale filmului Mama, r.: Elisabeta Bostan.

Un spectacol special va fi organizat de către ICR Paris: „Voyage en Francophonie“, produs de Phares sarl la Athénée Théâtre Louis-Jouvet de la Paris,sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (19 martie). Evenimentul prezentat de Marius Constantinescu va fi urmat de un cocktail, prilej cu care vor fi oferite cărți înalţilor reprezentanţi ai OIF, ambasadorilor şi laureaţilor. Spectacolul este prilejuit și de decernarea Premiilor Institutului Cultural Român de excelenţă în arte și cultură și de participarea, cu standul naţional, la Salonul de carte Livre Paris (15-19 martie). În data de 26 martie, la OFF Theater din Viena va fi prezentat spectacolul Jim déplace les gravats(Jim cară molozul) de Ioan Peter, în regia lui Florin Didilescu.

Sursa foto: wikipedia