Pictor
„Cu Nicolae Grigorescu începe pictura modernă. El a dus suflul revoluţionar al şcolii de la Barbizon, gustul pentru studiul după natură, dincolo de zidurile Academiei şi atelierului." (Corneliu Baba)
Nicolae Grigorescu este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian, devenit un simbol pentru tinerele generaţii de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile profund definitorii ale spiritualităţii româneşti. Personalitate eminentă a plasticii româneşti, relevând un talent extraordinar, însoţit de o mare receptivitate şi inepuizabile resurse creatoare, Nicolae Grigorescu a determinat o schimbare fundamentală în evoluţia picturii şi gustului artistic în România. Temperament puternic şi complex, liric prin firea sa, înzestrat cu o sensibilitate care i-a permis să adapteze mediului şi peisajului românesc idealizarea poetică inspirată de pictorii Şcolii de la Barbizon, el rămâne primul pictor român de circulaţie europeană.
După o timpurie ucenicie (1848-1850) în atelierul miniaturistului şi pictorului de biserici ceh Anton Chladek (1794-1882), execută icoane pentru biserica din Băicoi (judeţul Prahova) şi Mănăstirea Căldăruşani, pictează biserica nouă a Mănăstirii Zamfira (judeţul Prahova), apoi, până în anul 1861, biserica Mănăstirii Agapia.
La intervenţia lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primeşte o bursă pentru a studia la Paris. În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris, unde intră la Şcoala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sébastien Cornu (1804-1870), unde este coleg cu Auguste Renoir (1841-1919). Aici Grigorescu va studia în primul rând desenul şi compoziţia. Părăseşte însă curând acest atelier şi, atras de concepţiile artistice ale Şcolii de la Barbizon, se stabileşte la Barbizon, desăvârşindu-şi educaţia picturală prin asimilarea experienţei unor artişti ca Jean-François Millet (1814-1875), Camille Corot (1796-1875), Gustave Courbet (1819-1877) şi Théodore Rousseau (1812-1867). Influenţat de acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de însuşirea unor modalităţi novatoare de expresie artistică, în atmosfera cultului pentru pictura en plein air.
În cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1867) participă cu şapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Ţigăncuşă, revine de câteva ori în ţară şi, începând din 1870, participă la „Expoziţiile artiştilor în viaţă" şi la expoziţiile organizate de Societatea Amicilor Bellelor-Arte. În 1877 este chemat să însoţească armata română în calitate de „pictor de front", realizând la faţa locului, în luptele de la Griviţa şi Rahova, desene şi schiţe ce vor sta la baza unor compoziţii.
Din 1879 până în 1890 lucrează îndeosebi în Franţa, fie în Bretania, la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în ţară, deschide mai multe expoziţii personale la Ateneul Român, între anii 1891 şi 1904. Din 1890, se stabileşte în ţară şi se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârşită variaţie a motivului, pictează portrete de ţărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de ţară şi numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899, este ales membru al Academiei Române, fiind primul artist plastic căruia i se face această onoare. Nicolae Grigorescu moare pe 21 iulie 1907 la Câmpina. În atelier, pe şevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci.
Temele preponderente în opera lui Grigorescu sunt satul românesc, religia, Franţa, Războiul de Independenţă, portretul.
Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu" din Câmpina, deschis în 1957, este o secţie a Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus". Pictorul Nicolae Grigorescu şi-a trăit în această casă ultimii ani de viaţă, 1904-1907, aici găsindu-se şi ultimul său atelier. Tablourile expuse provin din patrimoniul iniţial al casei memoriale a artistului sau sunt împrumutate din colecţiile Muzeului de Artă din Ploieşti, ca şi din acelea ale Muzeului Naţional de Artă al României.
„Nicolae Grigorescu este român cu tot sufletul şi în toată opera sa. (...) Prietenia cu artişti francezi nu a reuşit să-l smulgă meditaţiei româneşti, amintirii doinelor, imaginii întinsei câmpii dunărene, argintate de pulbere, acestei dulci ţări de coline, cu vii şi căsuţe acoperite cu şindrilă. (...) El rămâne poet, iar arta sa este un cântec de pasăre. El este român prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia pe care o pune în pictură, în alegerea motivelor de-o melancolică întindere sau de-o intimitate visătoare, prin ceea ce are tandru şi spiritual în maniera sa." (Henri Focillon)
Surse:
http://grigorescu.artmuseum.ro/ro/prez_ro.html
http://www.mnar.arts.ro/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Grigorescu
